Feministe din cadrul grupul Femen au aruncat cu lenjerie intimă în arhiepiscopul de Madrid, la sosirea acestuia într-o biserică, protestând astfel faţă de susţinerea pe care acesta o acordă proiectului de lege ce restrânge dreptul de avort în Spania, potrivit realitatea.net.
Cinci manifestante cu sânii goi s-au îndreptat spre cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, în timp ce acesta cobora din maşină pentru a merge să asiste la o slujbă de seară într-o biserică din centrul Madridului.
Clerici şi credincioşi au ieşit din biserică pentru a dispersa manifestantele, însă acestea au fugit înainte de a fi chemată poliţia. Acestea au revendicat ulterior acţiunea pe Facebook, în numele grupului Femen.
Guvernul premierului Mariano Rajoy a anunţat în decembrie un proiect de lege care nu permite întreruperea de sarcină decât în cazul unui pericol dovedit pentru viaţa şi sănătatea fizică a femeii sau după un viol care a făcut obiectul unei plângeri prealabile.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.