URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Magazin

Ana Baniciu și orădeanul Edy Kovacs vor deveni părinți. Fiica lui Mircea Baniciu a publicat primele imagini cu ea însărcinată (FOTO)
Magazin
Cântăreața Ana Baniciu și orădeanul Edy Kovacs au anunțat miercuri pe paginile de socializare că vor deveni părinți. Fiica folkistului Mircea Baniciu a postat pe pagina de Facebook o fotografie în care apare alături de soțul ei Edy Kovacs și în care se vede că este însărcinată.
10 Ianuarie 2024, 19:39
Orădeanul care a câștigat un Grammy ar vrea să se întoarcă în România: „Există și oameni care se țin de cuvânt”
Magazin
Sergiu Gherman, orădeanul cunoscut cu numele de scenă Rappy, care a devenit producător muzical în America și a câștigat un Grammy pentru colaborarea cu Kendrick Lamar, spune că își dorește să se reîntoarcă în România, țară cu care se mândrește.
08 Ianuarie 2024, 14:31
„Oppenheimer”, marele câștigător la Globurile de Aur 2024: Pelicula a obținut cinci premii (VIDEO)
Magazin
Filmul „Oppenheimer” a dominat ediția 2024 a Globurilor de Aur, câștigând cinci premii, inclusiv pentru cel mai bun film-dramă. De asemenea, producția TV „Succession” a obținut patru distincții, printre care și cel pentru cel mai bun serial-dramă.
08 Ianuarie 2024, 11:35
Un câine a avut cea mai scumpă „masă” din viața lui: 4.000 de dolari!
Magazin
Cecil, un câine din rasa gooldendoodle, s-a dovedit a avea o foame de bani: a fost prins de stăpânii lui în timp ce mesteca un plic în care se aflau 4.000 de dolari.
06 Ianuarie 2024, 11:50
Regele revine pe scenă! Elvis Presley va fi adus la viață, cu ajutorul inteligenței artificiale
Magazin
Fanii lui Elvis Presley vor avea ocazia să-l vadă pe scenă pe regele rock’n’roll-ului. Cu ajutorul inteligenței artificiale și al proiecției holografice, Elvis va fi recreat pentru un spectacol unic, care va purta publicul într-o călătorie ce pornește din Mississippi, unde Presley s-a născut, până la Las Vegas.
04 Ianuarie 2024, 13:30
Mickey Mouse, personaj de filme horror, după ce drepturile de autor ale Walt Disney pentru filmul 'Steamboat Willie' au expirat
Magazin
Anul 2024 anunţă două lungmetraje horror în care se va regăsi imaginea faimosului şoricel Mickey. Acest lucru a putut fi posibil după ce drepturile de autor ale companiei Disney pentru acest personaj au expirat în 1 ianuarie.
03 Ianuarie 2024, 16:11
Concertele anului 2024 în România: Coldplay, Sam Smith și Lara Fabian (VIDEO)
Magazin
Anul 2024 pare că va suna bine pe scenele din România. Artiști sau trupe cunoscute și-au anunțat prezența și așteaptă să întâlnească fanii din țara noastră, printre cele mai importante concerte fiind cele pe care le vor susține trupa Coldplay sau artiștii Sam Smith și Lara Fabian.
02 Ianuarie 2024, 17:48
Ce vedem în 2024? Cele mai așteptate filme care vor intra în cinematografe (VIDEO)
Magazin
În anul 2024, vor avea premiera multe filme așteptate de cinefili din lumea întreagă, de la Wicked I la Dune II sau Madame Web, din universul Spider Man. Totuși, Hollywood-ul încă resimte efectele pandemiei și ale grevelor recente, multe filme programate inițial pentru 2024 fiind amânate pentru 2025.
01 Ianuarie 2024, 19:30
De ce devin diamantele de laborator tot mai populare 
Magazin
Diamantele create în laborator devin tot mai populare printre cuplurile care urmează să se căsătorească, acestea dorind alternative sustenabile, dar și prețuri mai bune, arată un studiu recent. Fizic și chimic identice, dar cu un cost redus cu până la 85%, nu e de mirare că diamantele de laborator suscită tot mai mult interesul.
28 Decembrie 2023, 16:30
„Hips Don't Lie”: Shakira are statuie în oraşul ei natal, care o înfățișează în timp ce dansează
Magazin
În oraşul natal al cântăreţei Shakira a fost dezvelită marţi o statuie impresionantă, înaltă de 6 metri, în onoarea acesteia. Monumentul este realizat din bronz şi redă mişcarea de dans din șolduri care a făcut-o celebră.
27 Decembrie 2023, 14:02
Știați că s-a inventat lemnul transparent? Vezi la ce ar putea fi folosit!
Oradea noastră
Crearea lemnului transparent ca alternativă la plasticul care sufocă planeta este în atenţia cercetătorilor din întreaga lume de peste 30 de ani. O echipă de la Universitatea din Maryland a reuşit de curând să creeze foi din lemn transparent.
27 Decembrie 2023, 10:55
Florile se reproduc singure
Magazin
În natură, evoluția continuă, iar oamenii de știință au demonstrat că panseluțele de câmp franceze au ajuns să se reproducă singure. Ele renunță la polenizatori, se adaptează și se transformă pentru a fi mai puțin atractive, pe măsură ce numărul insectelor a scăzut.
26 Decembrie 2023, 18:01
Compozitorul orădean David Ciente şi Surorile Osoianu au lansat o piesă de Crăciun adaptată după un colind cunoscut. Vezi cum sună! (VIDEO)
Magazin
Orădeanul David Ciente, compozitor şi producător muzical care a lucrat cu artişti recunoscuţi la nivel mondial precum Inna şi Selena Gomez, a lansat o nouă piesă chiar de Crăciun, împreună cu Surorile Osoianu.
25 Decembrie 2023, 14:16
Loredana a donat 1.000 de euro pentru 'Oraşul faptelor bune' şi a dormit în Casa ZU din Oradea (VIDEO)
Magazin
Loredana a concertat marţi seară pe scena Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii din Oradea, a donat 1.000 de euro în cadrul proiectului "Oraşului faptelor bune" şi a dormit alături de DJ-ii Radio ZU în casa de sticlă din centrul oraşului.
20 Decembrie 2023, 17:59
A fost dezvăluită cauza morții actorului Matthew Perry
Magazin
Moartea actorului american Matthew Perry, cunoscut mai ales pentru rolul Chandler din celebrul serial „Friends”, a fost deplânsă de o mulțime de oameni. Medicii legiști din Los Angeles au dezvăluit acum care a fost cauza morții sale la vârsta de 54 de ani.
16 Decembrie 2023, 17:09
„A fost un șoc!”: Simona Halep, interviu despre scandalul de dopaj. Ce spune despre Patrick Mouratoglou (VIDEO)
Magazin
Simona Halep a acordat un interviu exclusiv pentru Euronews în care a vorbit despre șocul pe care l-a simțit când a început scandalul de dopaj, despre relația sa actuală cu antrenorul Patrick Mouratoglou, precum și despre speranțele pe care le pune într-o sentință favorabilă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
16 Decembrie 2023, 12:11
Coregraful orădean Emil Rengle vrea să rămână... însărcinat: „Acum, cu noile studii, înţelegem că este posibil”
Magazin
Dansatorul orădean Emil Rengle, câştigător al emisiunii-concurs "Românii au talent" în anul 2018, a povestit în cadrul unui interviu pentru publicaţia Cancan că anul viitor o să se căsătorească cu iubitul său Alejandro Fernandez şi că cei doi îşi doresc să aibă un copil. Emil Rengle a afirmat chiar că el și-ar dori să... rămână însărcinat.
15 Decembrie 2023, 16:00
'Chefi la cuţite' revine la Antena 1: Cine sunt jurații care îi înlocuiesc pe Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu
Magazin
Reprezentanţii postului de televiziune Antena 1 au anunţat luni că show-ul "Chefi la cuţite" va avea un nou sezon, de data aceasta cu patru jurați, care-i vor înlocui pe cunoscuţii Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu şi Florin Dumitrescu.
Emoționant: O pisică salvată din incendiu s-a întors în foc ca să-și recupereze puii!
Magazin
Gest emoționant făcut de o pisică salvată dintr-un incendiu produs în noaptea de joi spre vineri. Scoasă de pompieri din foc, felina s-a întors în flăcări ca să-și recupereze cei doi pui.
09 Decembrie 2023, 11:02
Untold 2024: Cine sunt primii artiști care vor urca pe scena principală (VIDEO)
Magazin
Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai aşteptate evenimente muzicale din România, ce va avea loc între 8 şi 11 august la Cluj-Napoca, au dezvăluit primii artiști confirmați pentru cea de-a 9-a ediţie a festivalului. Două nume impresionante din industria muzicală mondială vor cânta pe scena principală a UNTOLD 2024: Sam Smith şi Swedish House Mafia.
08 Decembrie 2023, 14:07
Actorul român Sebastian Stan îl interpretează pe Donald Trump într-un film despre afacerile fostului preşedinte al SUA
Magazin
Actorul român Sebastian Stan a fost surprins zilele trecute în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "The Apprentice", unde îi dă viaţă fostului președinte SUA Donald Trump în perioada tinereţii. Primele imagini au fost publicate de New York Post şi revista People...
05 Decembrie 2023, 18:42
Artizanii României: Doi tineri din Bihor, lăudați de 'La blouse roumaine'. Află de ce! (VIDEO)
Știri Bihor
Doi tineri din Bihor, Răzvan Fericean şi Alex Răștariu, sunt protagoniştii unei înregistrări video realizate de comunitatea "La blouse roumaine", recunoscută la nivel naţional pentru promovarea tradiţiilor româneşti şi pentru iniţierea, în 2013, a Zilei Universale a Iei, sărbătorite de atunci în fiecare an în 25 iunie. Aceștia au fost prezentați drept artizani de valoare ai României...
04 Decembrie 2023, 20:10
Cum arată și cât câștigă pe lună primul model spaniol creat de inteligența artificială (FOTO)
Magazin
Pe rețelele de socializare, Aitana Lopez pozează sexy și provocatoare, indiferent că este în dormitor, pe plajă sau la sala de forță. Numai că Aitana, de fapt, nu există și n-a părăsit lumea virtuală, fiind primul fotomodel spaniol creat de inteligența artificială.
Pericolul de gheață: Un aisberg uriaș amenință un paradis natural
Magazin
Un aisberg de trei ori mai mare decât New York-ul alunecă în apele Antarcticii și amenință un paradis natural. Cunoscut sub numele de A23a, aisbergul s-a desprins din calota de gheață în 1986, dar a rămas imobil, lipit de fundul oceanului. Acum, din cauza curenților puternici, s-a pus în mișcare, iar traiectoria sa poate fi devastatoare pentru o insulă îndepărtată și bogată în faună sălbatică.
02 Decembrie 2023, 13:50
Lady Dior... de Bihor! Un artist originar din Oradea a creat un nou design pentru faimoasele genți Dior, cu motive de pe cojocul cohănesc din Vașcău (FOTO)
Știri Bihor
Mircea Cantor, un artist originar din Oradea, stabilit acum în Paris, a fost ales de celebra casă de modă Dior să reinterpreteze geanta Lady Dior, botezată astfel ca un omagiu adus Prințesei Diana. Mircea Cantor a realizat două modele, unul pe o geantă crem, iar celălalt pe una neagră, introducând în designul pe care l-a botezat „Grădina raiului” motive populare românești, ba chiar din Bihor. Artistul a dezvăluit pentru revista Elle că s-a inspirat chiar din cojocul cohănesc din Vașcău, locul de baștină al bunicii sale. 
29 Noiembrie 2023, 14:37
O fetiță din Oradea, aleasă de Cătălin Botezatu să reprezinte România la un concurs de frumusețe din SUA (FOTO)
Magazin
Kassandra Cristian, o fetiţă de 9 ani din Oradea, va reprezenta România la un campionat mondial de artele spectacolului, ce va avea loc anul viitor în Statele Unite ale Americii, după ce a câştigat locul I la faza naţională a unui concurs de miss, desfăşurat la Bucureşti şi organizat de Cătălin Botezatu şi Stelian Milu.
28 Noiembrie 2023, 18:01
Antena 1, la cuțite cu „chefii”! Compania de media îi dă în judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea
Magazin
Antena Group, compania media care deține postul de televiziune Antena 1, i-a chemat în judecată pe Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, după ce cei trei au refuzat să mai filmeze emisiunea „Chefi la cuțite”. Compania vrea ca judecătorii să-i oblige pe „chefi” să revină pe platou.
27 Noiembrie 2023, 19:35
Sondaj: Românii care spun că ascultă muzică clasică sunt mai mulți decât cei care spun că ascultă manele
Magazin
Românii care spun că ascultă muzică clasică sunt mai mulți decât cei care spun că ascultă manele, a relevat un nou sondaj despre preferințele muzicale ale publicului din România, realizat de INSCOP Research la comanda News.ro, care mai arată că, totuși, cel mai ascultat gen la noi în ţară este muzica populară.
20 Noiembrie 2023, 17:38
Acuzată de o fraudă de 14,5 milioane de euro, Shakira a căzut la înțelegere cu procurorii
Magazin
Acuzată de o fraudă fiscală de peste 14,5 milioane de euro, după ce nu și-a plătit impozitul pe venit în Spania între anii 2012 și 2014, cântăreața columbiană Shakira a ajuns la o înțelegere cu procurorii din Barcelona. Astfel, artista evită procesul pe acest subiect.
20 Noiembrie 2023, 15:07
'I`m a survivor'! O elevă de 17 ani din Oradea merge mai departe la Vocea României (VIDEO)
Știri Bihor
Orădeanca Andreea Oprea a strălucit, vineri seară, pe scena emisiunii-concurs Vocea României și a pășit în următoarea etapă a competiției, după ce s-a duelat cu o altă tânără, Ana Stănciulescu, interpretând piesa "Survivor".
18 Noiembrie 2023, 16:21
  1  3  5 6 7  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON