URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Aprilie 2010, 07:14

Bolnav de cancer, dar obsedat de sex! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
La 66 de ani, Cristian Ţânţăreanu va deveni din nou tătic. Cea care îi va dărui un copil controversatului om de afaceri se numeşte Elena Matei şi este cu 46 de ani mai tânără decât acesta.

Excentricul miliardar intenţionează să şi divorţeze de actuala soţie pentru a face din tânăra lui iubită o mămică cu acte în regulă. "Sunt foarte bucuros, îmi asum răspunderea. Nu sunt un tip care să fug de responsabilităţi", a declarat Cristian Ţânţăreanu, potrivit Libertatea.

În luna august 2009, Cristian Ţânţăreanu a fost diagnosticat cu cancer la colon. Întors la Corbeanca după operaţia suferită la Paris în toamnă, afaceristul spunea că se simte din ce în ce mai bine şi susţinea că, după fiecare şedinţă de chimioterapie, îi creşte apetitul sexual.

„Mă simt bine, însă duc lipsă de femei. De când fac citostatice, sunt în erecţie zile întregi. Caut tinere apetisante care să facă faţă unui maraton sexual în doi. Sunt excitat tot timpul, niciodată nu am fost ca acum. Rezist la boală, la durere, dar nu pot fără sex. Fac de câte cinci-şase ori pe săptămână, însă nu mă mai satur. Citostaticele sunt mai tari ca Viagra de 1.000 de ori. Iată că, până şi din această boală, am găsit o parte pozitivă", a declarat latifundiarul, pentru Click!

De mai bine de 15 ani, Emanuela, soţia miliardarului, îi acceptă lui Ţânţăreanu toate infidelităţile şi, deşi a adus o mulţime de femei în casă, ea nu s-a gândit niciodată să divorţeze.

Anul trecut, omul de afaceri s-a îndrăgostit de o frumoasă unguroaică cu care a fugit în Albania, părăsind căminul conjugal. El a vrut să divorţeze, însă s-a răzgândit pe ultima sută de metri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON