URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Aprilie 2010, 18:15

"Litoralul pentru toţi", oferte de 160 de lei pentru şase nopţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 3 mai-14 iunie, românii vor putea să doarmă şase nopţi la Marea Neagră plătind cazarea cu numai 159 de lei, la un hotel de o stea, fără mic dejun, pe persoană. Tarifele vor fi practicate în cadrul celei de-a şasea ediţii a programului "Litoralul pentru toţi", organizat de către patronatele din domeniul turismului.

Astfel, cei care doresc să se cazeze la două stele, vor plăti pentru un sejur de 6 nopţi 189 de lei, pe persoană, iar cei care vor alege hotelurile de trei stele vor plăti pentru şase nopţi 219 lei, ofertele neincluzând micul dejun.

Tot pentru pachete de şase nopţi, dar cu prima masă a zilei inclusă, ofertele încep de la 249 de lei, la hotelurile de două stele şi cresc la 349 de lei, la cele de trei stele. La hotelurile cotate cu patru stele, românii vor plăti 419 lei pentru şase nopţi cu micul dejun, iar la cele luxoase de cinci stele, pachetul costă 499 de lei.

Lansat sub brandul "Mini-preţuri de vacanţă - Litoralul pentru toţi", programul este lansat de către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi patronatele hoteliere.

Începând cu această ediţie, programul va avea o pagină web, unde vor fi înregistrate hotelurile înscrise şi agenţiile de turism de unde se pot cumpăra pachete.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON