O lesbiană a ajuns episcop în Statele Unite. Aceasta este o premieră care are toate şansele să dinamiteze relaţiile şi aşa tensionate dintre liberalii şi conservatorii religioşi din sânul Bisericii Anglicane.
Biserica Episcopală este ramura nord-americană a Comunităţii Anglicane, a treia ca mărime din lumea creştină, după catolici şi ortodocşi. Dioceza episcopală din Los Angeles a hirotonisit-o pe Mary Douglas Glasspool ca episcop în faţa a 3.000 de oameni. Glasspool este o lesbiană declarată.
Mary Glasspool a declarat, imediat după ceremonia de hirotonisire, că este o persoană conciliantă şi că va încerca să comunice cu cei care critică ungerea unei lesbiene în clerul anglican.
Aceeaşi biserică a uns primul preot homosexual în 2003, ceea ce a creat o schismă locală între ramura conservatoare, care consideră homosexualitatea un păcat, şi cea liberală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.