Norrie May-Welby s-a născut bărbat în Marea Britanie acum 48 de ani, însă a facut o operaţie de schimbare de sex, iar astfel, la 28 de ani, a devenit femeie.
Dar nici în această postură nu s-a simţit bine, aşa că a decis să se supună unei alte intervenţii chirurgicale, pentru a deveni... neutru, adică nu e nici bărbat şi nu e nici femeie şi nu mai există cale de întoarcere.
El a devenit prima persoană de sex neutru şi în acte. Ba chiar mai mult, şi autorităţile din Australia, unde Norrie a emigrat la 7 ani, l-au declarat ca sex neutru în cerificatul de naştere, după ce medicii nu au reuşit să determine sexul acestuia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.