15.000 de oameni au fost ţinuţi cu sufletul la gură în cadrul unui eveniment aviatic, din Sussex, care era cât pe-aici să se transforme într-o tragedie.
Pilotul Mike Newman, de 35 de ani, a constatat în aer că avionul său, Swift S-1, nu mai răspundea la comenzi şi a hotărât să aterizeze.
El a reuşit totuşi să mişte alternativ, dintr-o parte în alta, aparatul de zbor astfel ca acesta să se prăbuşească precum o frunză care cade dintr-un copac.
Ca atare, impactul nu a fost nimicitor, Newman reuşind să se salveze. El chiar a coborât pe picioare din cabina ruptă-n două. Lovitura i-a fracturat câteva vertebre, dar medicii au spus că-şi va reveni în întregime.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.