URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 26 IUNIE 2017
Ediția tipărită
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mi se pare normal ca unii actori să protesteze că filarmoniștii au lefuri mai mari, după ce au primit majorări de 50%. De mai multă vreme, Traian Bodea, vicele de la Consiliul Județean, instituţia ce păstorește Teatrul și Filarmonica, a observat că, la ce salarii au artiștii, aceștia ar trebui să cânte şi în spaţii publice, chestie care i-a atras o cantitate importantă de sudalme.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul Grindeanu, cel de după mazilire, şi-a spus prima frază memorabilă pe Facebook, mediul de comunicare despre care Dragnea susţinea în 2014 că a fost utilizat de americani pentru a-l pune pe Iohannis preşedinte în dauna "prietenului meu Victor Ponta" şi pe care PSD l-a demonizat anul acesta din pricina protestatarilor #rezist. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în Cetate, înainte de concertul lui Harry Tavitian, de la "Zilele Sfântului Ladislau", eram la standul de bere. Coadă scurtă, servire rapidă şi eficientă, executată de două fete şi un băiat. Ajung în faţă însetat: "Daţi-mi, vă rog, tot butoiul!". Pe feţele celor trei nicio reacţie. Mai încerc o dată, râzând...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre noua versiune de mobil a site-ului eBihoreanul.ro?







De stiut
Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În această perioadă de criză politică la nivel guvernamental, revin în discuție ipotezele în care poate înceta madatul guvernului acordat în urma votului de investitură din parlament. În urma revizuirii din 2003, Constituția României este mult mai strictă cu privire la situațiile în care poate înceta acest mandat, primul ministru neputând fi revocat nici de președinte și, cu atât mai puțin, de partidul care l-a propus.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Răspândirea tehnologiilor bazate pe electricitate a dus la creşterea numărului de accidente. Circa o treime din traumatismele datorate curentului de înaltă tensiune apar la electrotehnicieni, o treime la muncitorii din construcţii, iar restul accidentelor nu sunt legate de locul de muncă.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cunoscute în limbaj popular drept "fetişuri", parafiliile sunt impulsuri sexuale regulate şi intense, fantezii şi comportamente sexuale legate de persoane, părţi ale corpului, obiecte, suferinţa sau umiliera altora sau a sinelui şi alte asemenea comportamente sau fantezii care ies din ceea ce este considerat drept "normă". Printre cele mai cunoscute parafilii se numără sadismul și masochismul.

5 puncte termice din Oradea rămân fără apă caldă şi căldură

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Termoficare Oradea a anunţat că, în intervalul 19 aprilie, ora 21.00, - 20 aprilie, ora 23.00, se întrerupe furnizarea căldurii şi a apei calde pentru consumatorii alimentaţi din punctele termice 818, 822, 830, 860 şi 832.

Oprirea este necesară pentru o primă  etapă  a  intercalării conductelor noi ale bretelei de termoficare de pe străzile Grădinarilor - Cardinal Iuliu Hossu - Seleuşului – Războieni – Căprioarei.

Vor fi afectaţi consumatorii, inclusiv cei cu puncte termice proprii, situaţi în perimetrele formate de străzile Averescu-Grădinarilor-Clujului şi, respectiv, Clujului - Seleuşului - Andriţoiu - Prutului şi străzile adiacente acestora.

"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă asigurăm că  echipele noastre  de intervenţie care  execută  lucrările vor face tot posibilul pentru a reduce timpul necesar acestor intervenţii. Pentru informaţii suplimentare, clienţii noştrii pot suna la dispeceratul de urgenţă TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate reţelele fixe şi mobile)", au transmis reprezentanţii Termoficare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
FOTO BIHOREANUL
TIMP LIBER
Timp liber
CURS VALUTAR
  • 1 USD = 4.0905 RON
  • 1 EUR = 4.5673 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON