URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?

De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
22 Iulie 2010, 11:54

Transparenţă până la capăt la Medicină: desfacerea lucrărilor, în faţa presei (FOTO)

Transparenţă până la capăt la Medicină: desfacerea lucrărilor, în faţa presei (FOTO) Transparenţă până la capăt la Medicină: desfacerea lucrărilor, în faţa presei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce miercuri dimineaţă, chiar de la ora 6,45, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Gheorghe Bumbu, a extras subiectele şi a stabilit prin tragere la sorţi componenţa comisiei de corectare şi, respectiv, a comisiei de soluţionare a contestaţiilor pentru admiterea în anul I de studii, în faţa presei orădene, joi dimineaţă demonstraţia de transparenţă a fost finalizată în partea sa cea mai importantă.

Tot în faţa reprezentanţilor presei locale, membrii comisiei de organizare a examenului de admitere au prezentat felul în care au fost notate lucrările, de către doi profesori, restul operaţiunilor făcându-se automat, pentru diminuarea cu maximum posibil a oricăror urme de subiectivism şi a probabilităţilor de ivire a unor erori.

Astfel, cele două note acordate pentru fiecare lucrare au fost introduse în calculator, pentru obţinerea automată a mediei, după care aceasta a fost consemnată pe colţul din dreapta sus al lucrării, sub semnătura decanului. Abia după această operaţiune a fost desfăcut colţul din dreapta sus al primei pagini a fiecărei lucrări, aflându-se în acest fel numele candidatului, iar apoi datele au fost introduse în calculator care, cu ajutorul unui program, stabileşte automat clasamentul, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute de candidaţi.

"Am instituit aceste proceduri şi am invitat presa la aceste momente nu pentru că suntem doritori de publicitate, ci pentru că prin intermediul presei candidaţii se pot convinge de corectitudinea examenului de admitere, din care încercăm să eliminăm cât de mult putem atât subiectivismul, cât şi erorile care pot interveni în calcularea mediilor şi stabilirea clasamentului", a declarat decanul FMF, Gheorghe Bumbu.

La Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea s-au înscris anul acesta 742 de candidaţi, din care 178 la specializarea Medicină Generală. Potrivit conducerii facultăţii, şase candidaţi (din care doi străini) au fost eliminaţi din examen, din cauza unor tentative de fraudă.

Anul acesta, FMF a oferit 239 de locuri cu taxă şi 201 bugetate. Afişarea rezultatelor concursului de admitere este programată să se facă joi, la ora 16.00, contestaţiile urmând să fie înregistrate în termen de 48 de ore după afişare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
:)
=))cand o sa fie si subiectele extrase in fata presei si deschise toate,am sa cred!pana atunci...NU!
Postat 29 Septembrie 2010, 02:56 de da cum sa nu
Si la FMF Oradea: Transparenţă de la inceput!
Asta este esența dle dr. Bumbu! Sa intram în detalii? Amintiți-va, cum ați dat admiterea! Sa o întrebăm și pe dsoara Mutiu G.?
Postat 23 Iulie 2010, 02:03 de stefan
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON