URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Decembrie 2009, 17:55

Rujeola

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Boala este determinată de un virus (virionul rujeolic) şi apare în mod natural numai la om. Înainte de introducerea vaccinării active epidemiile de rujeolă apăreau o dată la 2-3 ani, cel mai frecvent în lunile de primăvară şi afectau până la 95% din copiii de până la 15 ani din zonele urbane.

Virusul se transmite prin intermediul secreţiei nazo-faringiene în mod direct, sau prin micile picături care rămân în aer, de unde ajunge în organismul celor expuşi, la nivelul mucoaselor nazale, faringiene şi conjunctivale.

Persoanele infectate pot transmite boala după a 5-a zi de la infectare până la 5 zile după apariţia leziunilor cutanate.

Boala este foarte contagioasă, determinând în 90% din cazuri infectarea reciprocă a mai multor copii din aceeaşi familie. Îngrijorătoare este creşterea constantă a numărului de cazuri de rujeolă în toată lumea, fenomen asociat cu apariţia unor epidemii la sugarii şi copiii preşcolari nevaccinaţi, dar şi la elevi de liceu sau studenţi vaccinaţi în marea majoritate (peste 95%).

Se mai observă o tendinţă de creştere a vârstei tipice de infectare (5-14 ani) la peste 20 de ani (22% din cazuri). Aproximativ 50% din cazurile de rujeolă apar la preşcolarii nevaccinaţi.

Infecţia primară este rar asimptomatică. Manifestările clinice din perioada de incubaţie (care durează între 8 şi 12 zile) sunt reprezentate de febră (peste 40 grade C), iritabilitate, conjunctivită cu lăcrimare exagerată, edem al pleoapelor, fotofobie, tuse severă spastică şi secreţii nazale abundente.

La circa 12 zile de la infectare apar leziunile specifice de la nivelul mucoasei bucale (mici pete roşii, neregulate) şi a tegumentelor (pete roşii care apar iniţial retroauricular şi ulterior coboară pe gât şi trunchi, ajungând după 3 zile la nivelul membrelor inferioare şi dispărând în ordinea în care au apărut, totul durând aproximativ 6 zile).

Rujeola este o boală benignă şi autolimitată în majoritatea cazurilor, dar poate uneori prezenta complicaţii, dintre cele mai frecvente sunt bronşita, pneumonia interstiţială, conjunctivita, miocardita, hepatita fără manifestări clinice, glomerulonefrita acută tranzitorie şi encefalomielita.

Atenţie!

În primele 3 luni de sarcină, rujeola poate determina malformaţii congenitale la făt (riscul este de 50% în prima lună, cu scădere în lunile următoare), motiv pentru care se recomandă întreruperea sarcinii. Rujeola poate reactiva focarele latente de tuberculoză, sau poate acutiza o formă latentă de tuberculoză, iar în caz de TBC evoluată, poate favoriza diseminarea tuberculoasă.

Reţineţi!

Rujeola necomplicată nu necesită tratament, fiind indicată izolarea bolnavului la domiciliu. Nu se vor administra antibiotice. Cazurile cu complicaţii şi cele cu afecţiuni sistemice anterioare infecţiei se tratează obligatoriu în spital.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON