URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 20 FEBRUARIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Doi orădeni au câştigat în instanţă dreptul de a beneficia de terenul lor după bunul plac. S-a demonstrat că atunci când mergi la Primărie pentru o autorizaţie de construcţie nu trebuie să donezi o porţiune din terenul de la drum. Metoda e cel puţin neelegantă, ca să nu spun incorectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Noul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, deşi nu are nici "calitatea" de orădean şi nici titlurile universitare ale predecesorului, merită privită cu încredere: e un om care a adoptat un copil şi un profesionist care a transformat un spital judeţean într-un aşezământ onorabil fără să aştepte bani din cer. Mai ales, însă, şi-a început mandatul cu un diagnostic onest, fără de care nu poate fi iniţiată nicio terapie: sistemul sanitar trebuie orientat rapid spre pacient.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Săptămâna trecută, în centrul Oradiei, chiar vizavi de monstruozitatea arhitectonică denumită Catedrala Ortodoxă „Învierea Domnului”, am surprins o scenă în trafic. În timp ce câteva zeci de mașini așteptau pe trei benzi să se facă verde la semaforul de la trecerea de pietoni, un șofer a aruncat pe geam ceva, cel mai probabil un pachet de țigări gol.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu proiectul de amenajare a Pieței Ferdinand?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În Monitorul Oficial nr. 1000 din 18 decembrie 2017 a fost publicată Decizia nr. 651/2017 a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că pot face obiectul recursului în casaţie şi hotărârile pronunţate ca urmare a recunoaşterii învinuirii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi).
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Despre bullying am auzit cu toţii. Când spui "bullying" te gândeşti de obicei la instituţia şcolii şi ce se întâmplă cu adolescenţii de pe holurile liceelor. Adevărul este că bullying-ul este prezent nu doar în şcoală, ci şi în alte medii, chiar şi în cele predominate de adulţi. Bullying-ul are loc şi la serviciu, în facultate, la sala de sport ori între vecini sau membrii familiei. Atâta vreme cât o persoană se foloseşte de superioritatea sa faţă de o altă persoană pentru a o domina, vorbim de bullying.
05 Octombrie 2009, 18:43

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru garantarea drepturilor cetăţeanului şi pentru ca acesta să fie protejat împotriva eventualelor abuzuri, legea română impune menţionarea mai multor elemente obligatorii în orice proces-verbal.

Astfel, el va conţine în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat, numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv CNP-ul, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în cazul unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii, dacă există o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Lipsa unor elemente de mai sus, considerate esenţiale, atrage anularea de către instanţă a procesului-verbal incorect întocmit.

Atenţie!

Lipsa menţiunilor, sau menţiunile greşite privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator are drept consecinţă anularea procesului-verbal. Dacă nu se poate descifra sau înţelege scrisul agentului constatator, instanţa poate anula procesul-verbal pentru considerentul simplu că nu va putea verifica existenţa elementelor obligatorii arătate şi mai sus.

Reţineţi!

În momentul în care vi se întocmeşte procesul-verbal, chiar dacă vă consideraţi nevinovaţi, aşteptaţi să vi se întocmească acest act de sancţionare iar, ulterior, formulaţi o plângere la judecătoria în raza de competenţă a căreia aţi fost sancţionaţi. Nu uitaţi să cereţi agentului constatator să treacă în procesul-verbal obiecţiunile pe care le aveţi.

Dar mai multe despre momentul încheierii procesului-verbal şi atitudinea pe care să o aveţi în faţa agentului constatator veţi afla săptămâna viitoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ne enervează: Lucrările făcute de mântuială pe strada Feleacului (FOTO)
  • D’ale porcului: 25 de echipe din Bihor şi de dincolo de graniţă se întrec la preparat cârnaţi, caltaboşi, toroş şi jumări (FOTO/VIDEO)
  • Campionatul câinilor isteţi: Cupa Braveheart Oradinum, cel mai mare concurs de mondioring din ţară, în şanţul Cetăţii (FOTO/VIDEO)
  • Percheziţii ale poliţiştilor antifraudă: Peste 400 de haine şi încălţăminte contrafăcute, ridicate din casa unui tânăr orădean (FOTO)
  • Premieră: Adunarea Generală a AJF Bihor l-a avut invitat special pe președintele Federației Române de Fotbal (FOTO)
  • Cel mai longeviv poloist român, Fejer Ivan, în mijlocul elevilor Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (FOTO)
  • Oazele termale: Cum au ajuns Băile Felix și Băile 1 Mai locul de tratament și relaxare preferat al românilor (FOTO)
  • Se anunţă şantier! Strada Universităţii se închide din martie, pentru construirea unui alt pod peste Peţa (FOTO)
  • Flamenco pe mal: Copacul 'îmbrăcat' în lalele s-a transformat într-o dansatoare (FOTO)
  • E gata vivariul de la Muzeu: Sunt expuse insecta-băţ, dragonul bărbos şi tarantula cu genunchii roşii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON