URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2011, 13:06

Înţepăturile de ţânţari şi păianjeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Înţepăturile de ţânţari pot produce meningita West Nile, o boală infecţioasă, transmiterea directă de la om la om nefiind posibilă. Virusul circulă mai ales în zonele tropicale, dar a ajuns şi în România, fiind cunoscută epidemia din 1996, cea mai mare din Europa, totalizând aproape 400 de cazuri. Din 1997 autorităţile sanitare au instituit măsuri stricte de monitorizare a bolii.

Până în prezent nu există un vaccin specific pentru meningita West Nile. Primele simptome ale infecţiei sunt febra, greaţa şi durerile musculare, debutul fiind asemănător virozelor. Rata de mortalitate este de circa 4% din cazurile înregistrate, deşi numărul celor infectaţi cu virusul West Nile este mult mai mare, persoanele respective neprezentându-se la medic datorită lipsei unor simptome severe.

Şi muşcătura multor specii de păianjeni produce iritaţie locală, iar unele specii chiar intoxicaţii mortale. Veninul "Văduvei negre" produce o excitare difuză a sistemului nervos central şi periferic, spasme vasculare şi hipertensiune arterială. Majoritatea accidentelor se produc în intervalul dintre lunile aprilie şi octombrie.

Semnele sunt reprezentate de durere vie la locul muşcăturii, urmată în 15-60 de minute de o propagare a durerii la nivelul întregii extremităţi şi a trunchiului, apoi de abdomen "de lemn" şi dureri insuportabile, tulburări de respiraţie, greţuri şi vărsături, febră şi deces prin insuficienţă cardiacă şi/sau respiratorie. Recuperarea poate dura până la o săptămână.

Atenţie! Persoanele care prezintă înţepături de ţânţari sau păianjeni şi au febră, dureri de cap, vărsături, dureri abdominale sau musculare şi dureri articulare, se vor prezenta obligatoriu la medic, doar astfel putându-se stabili diagnosticul corect şi tratamentul adecvat.

Reţineţi! Tratamentul meningitei West Nile se face doar în spital. Importantă este prevenirea bolii, prin mijloace specifice ca dezinsecţia generală, dar şi prin măsuri generale pe care fiecare dintre noi le poate lua: protecţia împotriva ţânţarilor prin montarea de plase la ferestre şi uşi în locuinţe şi la locurile de muncă, îmbrăcăminte care să acopere cât mai mult din suprafaţa corpului pe timp de seară, sau utilizarea diverselor loţiuni, creme sau geluri contra ţânţarilor, precum şi dispozitivele electrice sau electronice de distrugere a acestora.

Tratamentul muşcăturii "văduvei negre" este reprezentat de înlăturarea durerii şi administrarea de antivenin. Aplicaţiile locale de apă fierbinte duc la dispariţia tranzitorie a durerii, apoi se continuă cu tratament specializat în spital cu medicaţie antispastică şi analgezice, urmate de serul antivenin Latrodectus în cazurile grave.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON