URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2010, 02:18

Desfiinţarea recursului contravenţional: o greşeală care ne va putea costa scump la CEDO

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum arătam şi într-un articol de săptămânile trecute, Guvernul a propus, prin proiectul Legii micii reforme abrogarea recursului cu privire la contravenţii. Tot atunci arătam că soluţionarea irevocabilă pe plan local (la nivel de judecătorie) a unor asemenea procese nu va face altceva decât să crească neîncrederea cetăţeanului în actul de justiţie, atât timp cât însăşi "pâinea" unui cetăţean sau a unei firme va sta exclusiv în mâna unui singur judecător.

Între timp, proiectul a fost votat de Senat, urmând ca votul decisiv să fie dat de Camera Deputaţilor. Pentru senatori nu a contat avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii în care s-a arătat că "multe texte legale prevăd sancţiuni complementare cu consecinţe semnificative care merg de la confiscarea unor bunuri până la suspendarea activităţii unor societăţi comerciale.

Mai mult, soluţionarea plângerilor contravenţionale împotriva proceselor-verbale încheiate în aceste domenii enunţate ridică probleme de drept complexe". De asemenea CSM a arătat că soluţia adoptată pune în discuţie caracterul echitabil al procesului şi poate conduce la condamnarea României pentru încălcarea art. 6 din CEDO cu atât mai mult cu cât o mare parte a soluţiilor pronunţate în judecarea plângerilor la procesele verbale de constatare a contravenţiilor sunt schimbate în recurs.

Răspunderea pentru aceste greşeli nu aparţine însă parlamentarilor care votează cu ochii închişi proiectele Guvernului ci acelora care elaborează astfel de proiecte. În esenţă, proiectul de lege nu are la bază un studiu temeinic fiind o încercare disperată de a reduce numărul proceselor de pe rolul instanţelor de judecată care va produce în concret consecinţe ce nu vor avea ca efect îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi nu corespund nevoii societăţii româneşti actuale.

În măsura în care nu se va face o diferenţiere între gravitatea sancţiunii diferitelor contravenţii (în cazul contravenţiilor minore desfiinţarea recursului este necesară), va urma o serie de plângeri la CEDO, iar peste câţiva ani n-ar fi deloc de mirare să asistăm la un şir de condamnări ale statului român pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Un AVOCAT DE SUCCES
Un avocat cu o cariera de succes isi parca masina sa Lexus nou-nouta in fata oficiului si parcand masina se grabi sa se laude in fata colegilor sai. Pe cand se dadea jos din masina, un camion trecu in viteza pe langa el si facu praf usa de pe partea soferului. Avocatul suna imediat la 112 si in mai putin de 5 minute aparu si politia. Inainte ca politistul sa poata deschide gura avocatul incepu sa tipe isteric ca masina era cumparata doar de o zi, ca nu mai e acum buna de nimic indiferent cat ar incerca cei de la service sa o faca ca inainte. Dupa ce avocatul se opri sa respire, politistul se uita cu dispret si mila la avocat si ii spuse: - Nu imi vine sa cred cat puteti fi atat de materialisti, voi, avocatii.Va preocupa atat de mult averea voastra ca uitati ce este mai important in viata. - Cum poti sa zici asa ceva?!, replica avocatul. - Dumnezeule, pai tu nici macar nu realizezi ca odata cu portiera camionul ti-a smuls si bratul stang????? - Dumnezeule!!!!!, tipa avocatul. Rolex-ul meu!!???!!!
Postat 22 Septembrie 2010, 13:24 de AlfaRomeo
Pro bono? Piei, drace!
De ce nu este nici un avocat din Oradea pe lista "100 de avocati pentru Romania", nici măcar Dvs. care v-aţi câştigat oarecare notorietate prin intermediul Bihoreanul??? Pentru că nu ies bani? Răspunsul vă strică rău de tot imaginea...
Postat 22 Septembrie 2010, 13:19 de Claudiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON