Cine poate fi martor în procese?

Martorii sunt persoanele străine în proces, care declară în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei, despre care au luat cunoştinţă personal. În ceea ce priveşte faptele juridice, Codul Civil nu limitează administrarea probei cu martori, astfel încât aproape toate faptele juridice pot fi dovedite cu martori.

Prin excepţie, doar anumite fapte naturale nu pot fi dovedite. Martor poate fi orice persoană care cunoaşte aspecte relevante cu privire la procesul în care urmează să depună mărturie. Nu pot fi ascultate ca martori, următoarele categorii de persoane prevăzute de art. 189 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ.: rudele şi afinii până la gradul al 3-lea inclusiv; soţul, chiar despărţit; interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi.

Ca atare, cu excepţia acestor categorii, orice altă persoană poate depune mărturie în procese. Totuşi, în vederea protejării secretului profesional, legea scuteşte anumite categorii de persoane de obligaţia de a depune mărturie. Astfel, spre exemplu medicii, preoţii şi avocaţii nu sunt obligaţi să depună mărturie cu privire la faptele de care au luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei.

Trebuie reţinut faptul că nu orice fapt poate fi dovedit cu martori. De exemplu nu poate fi dovedită existenţa unui contract decât printr-un înscris. Totuşi, legea admite dovedirea cu martori a contractelor în care părţile nu au putut să întocmească un înscris în anumite situaţii strict reglementate.

O situaţie interesantă se iveşte în cazul în care o persoană este amendată iar de faţă la momentul faptei erau de faţă doar soţul sau o rudă apropiată, persoane care, potrivit dispoziţiilor legale arătate mai sus nu ar putea depune mărturie. Aplicând direct prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, din ce în ce mai multe instanţe încuviinţează audierea rudelor în asemenea situaţii, motivând faptul că refuzul de audiere a unicului martor ocular prezent la momentul faptei, pe motiv că ar fi rudă, aduce atingere dreptului la un proces echitabil garantat de Convenţie şi de Constituţia României.

Această practică este una corectă, deoarece în anumite situaţii obiective, să răpeşti unei părţi dreptul de a-şi dovedi nevinovăţia echivalează cu un abuz de drept ce nu poate fi tolerat într-un stat de drept.