Când vom avea o clădire reprezentativă făcută în zilele noastre?

Un ziarist din Bucureşti spunea că dacă ar fi în locul Primăriei ar rupe bilete pentru cei care vizitează Oradea, referindu-se la minunăţia de palate. Eu zic să nu le dăm idei celor din Primărie, dar nu e mai puţin adevărat că am ajuns ca italienii, să ne lăudăm cu ce ne-au lăsat înaintaşii.

Nu-i puţin că le-am salvat de la pierire, că le-am bibilit şi iluminat arhitectural, dar de mulţi ani nu ştiu să fi făcut o clădire, un parc, o înjghebare în faţa căreia să ne putem minuna. Şi totuşi, tentative în acest sens au existat, dar ori n-am avut noroc, ori ne-au lipsit banii, ori edilii n-au avut curaj.

În zona Parcului Salca, până la Lotus, Alexandru Mudura senior, un adevărat "local patriot", imaginase complexul Oasis, o investiţie de un miliard de dolari, compusă din hoteluri de lux, cu spa-uri şi cu centre de înfrumuseţare de talie mondială. La acea vreme prospătul primar Ilie Bolojan n-a crezut în proiect, aşa că ideea s-a stins. Mai apoi, acelaşi primar şi-ar fi dorit ca Dealul Ciuperca să copieze aranjamentul floral de pe muntele Carmel din Haifa, iar în proximitatea aceluiaşi Lotus să facă cea mai mare grădină de trandafiri.

Viaţa, criza economică şi dispariţia unor promotori au făcut ca proiectele să nu se materializeze. La Ciuperca puteam face ceva care să-i lase cu gura căscată pe turişti şi băştinaşi deopotrivă. Din păcate, păguboasa politică de a găsi proiectanţi cât mai ieftini au făcut ca dealul să arate rezonabil, dar în nici un caz foarte spectaculos.

La începutul anilor 90 parcarea din Piaţa Independenţei a fost vânată pentru o hiperclădire din stică, dar Primăria nu a marşat la proiect. În schimb, edilii de acum s-au deşteptat puţin şi au lansat un concurs pentru mobilarea spaţiului de deasupra noii parcări subterane. Orădenii au ales un proiect care rezolvă frumos zona dinspre strada Independenţei, iar cel de pe locul doi e mai spectaculos pe partea dinspre Criş. Din nou, însă, n-am avut noroc de o decizie fermă a edililor, care să-i fi obligat pe cei doi arhitecţi să-şi combine ideile.

Acum se lansează concursul pentru noul centru cultural multifuncţional din zona Muzeului Ţării Crişurilor. Este evident că proiectele deosebite costă bani, dar poate a venit momentul să arătăm că şi această generaţie poate îmbogăţi oraşul cu clădiri emblematice, cum au făcut-o marile familii evreieşti la la începutul secolului XX.

Paris înseamnă mai ales Turnul Eiffel, Sidney vestita Operă, zici Barcelona, zici catedrala Sagrada Familia, iar Bilbao e asociat muzeului Guggenheim. Păstrând proporţiile, am merita şi noi o clădire sau un parc care să dăinuie în memoria orădenilor, dar asta nu se poate face pe bani mărunţi.