În războiul fără prizonieri purtat de preacucernicul frate Ţîrle cu firma Selina au început să apară şi victime colaterale.
Supărat pe faptul că directorul Muzeului Ţării Crişurilor, Aurel Chiriac, a îndrăznit să laude calitatea lucrărilor făcute de slujbaşii lui Beni Rus, răzbunătorul preşedinte al Consiliului Judeţean a comis un gest creştinesc, ameninţându-l că-l dă afară.
Decizia a fost luată mai demult, imediat după nefasta vizită a muzeografilor la noul sediu aflat în renovare dar Fratele a aşteptat momentul potrivit pentru a găsi un pretext. Şi cum prin tavanul construcţiei a început să plouă, s-a găsit şi ţapul ispăşitor.
Prin asta şeful judeţului împuşcă doi iepuri deodată: scapă de un om care a pactizat cu duşmanul şi poate aduce în locul lui un specialist, care nu contează ce are în cap, ci pe cap. De preferinţă o băsmăluţă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.