O bătrână de 72 de ani din Toboliu a ajuns vedetă-n sat după ce primarul comunei a înzestrat-o cu o... decapotabilă. Asta, însă, doar în scriptele de la compartimentul taxe şi impozite locale, unde femeia a fost chemată să plătească 573 de lei, cam cât pensia pe-o lună, bir pe limuzina ce apărea ca fiind în proprietatea ei.
Degeaba a încercat băbuţa să explice că ea nici permis n-a avut, darmite decapotabilă! Edilul a refuzat s-o asculte şi i-a băgat o somaţie sub nas, ameninţând-o că dacă nu plăteşte îi pune poprire pe pensie.
Supărată foc, bătrânica aşteaptă acum poştaşul. Căci dacă nu vine, e hotărâtă să-l "execute" la rândul ei pe primar, cu o ditamai reclamaţia pentru abuz.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.