Notarul Alexandru Maxim, al cărui fiu a fost acuzat în 2005 că a lăsat fără casă trei orădeni prin vicleşug, s-a pus rău cu proxenetul Victor Mohaci, din clanul lui Neguş, acelaşi care l-a şpăguit şi pe poliţistul Ciprian Gal de la Rutieră ca să nu-i facă dosar penal.
Mohaci îl acuză pe Maxim că ar fi pus un amărât în stare de ebrietate să semneze nişte acte prin care respectivul renunţa la o moştenire în favoarea unei doctoriţe din Budapesta.
Mohaci n-ar fi aşa de agitat dacă, potrivit ziselor lui, n-ar fi el cel mai mare păgubit, iar asta pentru că înainte de legalizarea actului cu pricina, proxenetul ar fi plătit 10.000 de euro pe acelaşi teren.
Pornit să-şi recupereze banii, interlopul umblă acuma pe la ziare să-şi spună of-ul şi să ceară dreptate. Doar n-o să ajungă la "escrocul" de Maxim banii lui, câştigaţi cu sudoarea frunţii, din proxenetism...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.