Promovarea şefului Poliţiei Bihor, Liviu Popa, la Bucureşti, ca şef al Direcţiei Generale Anticorupţie, a redeschis lupta pentru comandă printre poliţaii bihoreni. Ca de obicei, primul care s-a băgat în seamă şi trage sforile este comisarul şef Eugen Boc, în prezent adjunct şi delegat să exercite funcţia interimar.
Atât doar că subalternii nu-l vor, pentru că atunci când e vorba de cules lauri e primul care apare, iar când e de dat seama pentru vreo greşeală, primul care se evaporă.
După ce Boc a dat chix la anterioarele tentative de a se înfige la şefie, acuma totul e să nu-şi bage necuratul coada ca să-i iasă ploile. Deşi, vorba ceea, de ce ţi-e frică nu scapi...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.