Cei 29 de funcţionari ai Primăriei puşi pe lista de disponibilizări începând din 1 septembrie s-au îmbolnăvit subit. Exact 95% dintre foştii angajaţi ai municipalităţii au intrat în concediu medical ca să nu le fie desfăcut contractul de muncă.
Foştii angajaţi speră că în perioada de graţie de 6 luni, cât îşi pot prelungi concediul fără să ajungă în faţa unei comisii formate din medici pentru a fi scoşi la pensie de boală, lucrurile se vor mai schimba.
După modelul funcţionarilor, la 15 septembrie, când a început anul şcolar, au intrat în concediu şi o bună parte din cei 50 de medici arondaţi pe lângă şcolile orădene. Unii de odihnă, alţii de boală.
După ce s-au pontat toată vacanţa ca fiind la lucru în şcolile goale, doctorii s-au îmbolnăvit brusc când au aflat că primarul Bolojan le-a cerut directorilor instituţiilor şcolare să verifice zilnic dacă angajaţii în halate albe chiar dau pe la cabinete.
Aşa că şi-au luat liber numai ca să îl bage pe primar "în boală" că nu le poate face nimic...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.