URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Bihoreanul TV

'Sperăm să ne mutăm': Cum arată adăpostul Grivei din Oradea, la un an de la scandalul înfometării câinilor (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
La aproape un an de când adăpostul Grivei din Oradea a fost închis de autorităţi, după ce au fost descoperite mai multe nereguli, inclusiv câini ținuți în condiţii improprii, înghesuiţi şi amestecaţi în ţarcuri şi vizbil înfometaţi, conducerea ADP a organizat o vizită pentru reprezentanţii presei, ca să arate schimbările prin care a trecut singurul adăpost public de câini din Bihor.
11 Octombrie 2023, 18:00
Noaptea, ca hoții... Șeful Parchetului Beiuș petrece nopțile în sediu, în compania unei polițiste. BIHOREANUL i-a surprins în flagrant (VIDEO)
Știri Bihor
Nou scandal în Justiția locală: BIHOREANUL a surprins în flagrant un prim-procuror și o polițistă într-o ipostază controversată! Șeful Parchetului din Beiuș, procurorul Cosmin Pantea, obișnuiește să petreacă serile în sediul instituției, până noaptea târziu, în compania unei ofițerese din Poliția municipiului, ale cărei vizite nu au nicio justificare profesională și sunt făcute cu fereală, după plecarea celorlalți angajați și cu dispoziții ferme date jandarmilor din postul de pază să nu consemneze intrările și ieșirile nocturne.
Go4Life: 240 de elevi de la școlile din Bihor s-au întrecut să salveze vieți pe străzile din Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
240 de la elevi de la aproape toate liceele din Oradea, dar și din Marghita și Beiuș, s-au întrecut, sâmbătă, să demonstreze că știu să acorde primul ajutor, respectiv să salveze vieți, în cadrul competiției Go4Life organizată de SMURD Bihor și Asociația SARTISS în mai multe puncte din Oradea, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de SMURD în Bihor.
07 Octombrie 2023, 15:15
Ursul din Sânmartin, căutat cu drone! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Ursul care a băgat spaima în locuitorii din comuna Sânmartin a fost căutat în cursul serii de miercuri inclusiv cu dronele de către autorități, cu ajutorul voluntarilor de la Asociația SalvaDrone.
„În sfârşit, o idee bună!”: S-a deschis piaţa volantă în cartierul orădean Nufărul (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Piaţeta de lângă McDonaldʼs, din cartierul Nufărul, a găzduit miercuri prima ediție a pieței volante, care aduce mai aproape de locuitorii zonei legume, fructe, flori, uleiuri, de la producători locali. Locuitorii acestui cartier al Oradiei au rămas încă de anul trecut fără piață agroalimentară, printr-o decizie a municipalității, care vrea să ridice pe fostul amplasament al acesteia o parcare supraetajată. 
Arestări la graniţă: Doi poliţişti din Ártánd au ţinut pe loc 2 ore un şofer care a refuzat să le dea şpagă (VIDEO)
Știri Bihor
Doi poliţişti de frontieră maghiari din Ártánd au fost arestaţi preventiv într-un dosar penal care priveşte acuzaţii de corupţie. Cei doi sunt bănuiţi că, toamna trecută, au tras "pe dreapta" un şofer de TIR din Germania şi l-au ţinut pe loc timp de 2 ore, ca să-l forţeze să le plătească mita cerută pentru a trece cu vederea pretinse nereguli din documentele de transport.
04 Octombrie 2023, 18:00
Incendiu puternic în Sântion: Un depozit de produse sanitare a luat foc (VIDEO)
Știri Bihor
Hala unui depozit de produse parafarmaceutice a luat foc miercuri în localitatea Sântion, la faţa locului deplasându-se mai multe echipaje de salvare.
VIP-uri la apă: În Oradea, malul Crișului Repede a fost „confiscat” de persoane bogate și influente, cu vile în vecinătate (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Într-una dintre zonele selecte din Oradea, malul Crișului Repede a fost „confiscat” de persoane bogate și influente, cu vile în vecinătate. În zona de protecție a râului au „crescut”, sub nasul autorităților și fără avize, mai multe pontoane private. Cel mai impozant este folosit de fosta judecătoare Adina Cioflan și de soțul ei, șef în Poliția Bihor, amenajare despre care ex-magistratul pretinde, cu tupeu, că... a găsit-o acolo. Ce va face ABA Crișuri: va deranja relaxarea orădenilor înstăpâniți pe domeniul public sau îi va ierta?
Western de Apuseni: Regizorul bihorean Marian Crișan lansează filmul „Warboy”. Vezi trailerul! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Cineastul salontan Marian Crișan („Megatron”, „Morgen”, „Berliner”) lansează un nou film. „Warboy” este povestea lui Nicu, un adolescent din Apuseni, care, pe finalul celui de-al Doilea Război Mondial, încearcă să salveze caii familiei de soldații care ajung în zonă și, astfel, pornește într-o „călătorie inițiatică”.
29 Septembrie 2023, 20:25
Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, la prima vizită în Oradea, pentru deschiderea expoziției „We the People”. Primarul și prefectul și-au făcut selfie cu ea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Excelența Sa Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii, s-a aflat luni pentru prima oară la Oradea, pentru a vernisa expoziția fotografică itinerantă „We the People”, menită să celebreze 25 de ani de Parteneriat Strategic între SUA și România, lansat cu ocazia vizitei istorice a lui Bill Clinton la București (1997), când președintele american a rostit celebra „Stay the course. The future is yours” (trad. „Continuați-vă drumul, viitorul vă aparține”). 
Plăcinte de Beiuș, toroș, sarmale cu păsat, gulaș și scoverzi, gata de degustat în Cetatea Oradea. Rețetele tradiționale din Bihor au fost adunate într-o carte (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Aromele bucatelor bihorene învăluie în aceste zile curtea palatului princiar al Cetății Oradea, unde are loc în premieră evenimentul „Gusturi și tradiții de Bihor”, în cadrul căruia vizitatorii pot degusta gratuit gulaș, sarmale cu păsat, toroș, plăcinte de Beiuș, caltaboși cu păsat, plăcinte cu brânză făcute „pe fer” etc. De asemenea, la câteva standuri ale unor restaurante, pofticioșii pot să-și cumpere porții mai mari de mâncăruri savuroase. În cadrul evenimentului, sâmbătă a fost lansată o carte de bucate cu 49 de rețete autentice culese din județul nostru. 
„Record” amar: România a trecut de borna primilor 1.000 km de autostradă. Se circulă pe „ciotul” dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău (VIDEO)
Știri Bihor
După doi ani de la reluarea lucrărilor începute de americanii de la Bechtel în urmă cu două decenii, tronsonul dintre Nușfalău și Suplacu de Barcău al Autostrăzii Transilvania a fost deschis circulației. Cei 13,55 km ai șoselei duc lungimea autostrăzilor din România la un total de 1.008 km, dar funcționalitatea lotului recent dat în folosință este practic nulă, de vreme ce, în continuare, nu leagă cele două orașe importante din regiune, Clujul și Oradea.
21 Septembrie 2023, 15:40
Tragedie pe șantier: Patru muncitori au murit, iar cinci au fost răniți, în timp ce lucrau la Autostrada A7 (VIDEO)
Actual
O nouă tragedie s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, pe șantierul Autostrăzii A7 sau Autostrada Moldovei. Patru muncitori au fost găsiți carbonizați, iar alți cinci au fost răniți, în urma unei explozii.
21 Septembrie 2023, 10:19
Incendiu în centrul Oradiei. Au luat foc deșeuri în curtea unei firme, zona este inundată de fum (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Deșeurile din curtea unei firme din centrul Oradiei au luat foc, miercuri dimineață, pe strada Garoafei, la intersecţia cu strada Mihai Viteazul. Zona este inundată de fum.
20 Septembrie 2023, 10:57
Mega-scandalul: Acuzațiile de homosexualitate din Episcopia Ortodoxă a Oradiei „dezgroapă” subiecte sensibile (VIDEO)
Știri Bihor
Acuzațiile de homosexualitate din Episcopia Ortodoxă a Oradiei „dezgroapă” subiecte sensibile. Într-un interviu curajos, preotul-regizor Ciprian Mega s-a lansat în noi critici dure aduse practicilor din Biserica Ortodoxă, făcând aluzii la implicarea episcopului Sofronie în „rețeaua” gay, în vreme ce preotul orădean suspectat de relații nepotrivite iese la lumină: „Lucrurile de care sunt acuzat nu le-am făcut nici măcar cu soția mea”.
18 Septembrie 2023, 10:35
Cadavrul unui nou-născut, găsit pe o plajă din Eforie. Apelul bărbatului care a făcut descoperirea (VIDEO)
Actual
Descoperire șocantă, duminică dimineață, pe litoralul românesc. Un turist a găsit cadavrul unui nou-născut pe o plajă din stațiunea Eforie.
17 Septembrie 2023, 12:55
Orădeni în „Libertate”: Trei actori ai Teatrului Regina Maria în noul film al lui Tudor Giurgiu, inspirat de Revoluția din 1989 (FOTO/VIDEO)
Bihoreanul tipărit
Noul film al lui Tudor Giurgiu, care aduce în prim-plan o întâmplare cumplită din decembrie 1989, va avea o proiecţie specială la Oradea. Trei actori ai Teatrului Regina Maria joacă în lungmetrajul care "pictează" haosul creat la Revoluţie în Sibiu, unde, după o confruntare violentă între soldaţi, miliţieni, securişti şi civili, mai multe persoane au ajuns să fie ţinute într-un bazin pentru a se afla cine au fost "teroriştii".
14 Septembrie 2023, 12:01
Primele imagini din filmul „21 de rubini” al preotului Ciprian Mega, care l-a adus la Oradea pe Mickey Rourke (VIDEO)
Știri Bihor
Primele „teasere” ale filmului „21 de rubini”, turnat în februarie la Oradea, au fost publicate pe pagina oficială de Facebook a producției semnate de preotul Ciprian Mega. În prim-plan se află actrița Corina Moise, în rolul Ninei, o tânără numită procuroare generală a României, însă în unul dintre teasere apare și Mickey Rourke, celebrul actor american premiat cu Globul de Aur, BAFTA şi nominalizat la Oscar, care interpretează rolul unui secretar de stat. 
13 Septembrie 2023, 12:31
Reluarea cursurilor a aglomerat traficul auto din Oradea. Şi totuşi se circulă! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Prima zi efectivă de cursuri a provocat aglomerarea traficului auto din Oradea, un oraș plin de șantiere. Dacă prin zona viitoarelor pasaje subterane din Piaţa Gojdu s-a circulat relativ fluent, pe alte artere traficul auto s-a derulat la ralanti şi cu nervi. Află ce zone din Oradea trebuie să eviţi la orele de vârf!
Episcopia păcatelor: Dosar penal de la discuțiile picante purtate de un apropiat al episcopului Sofronie cu un amorez din Justiție (VIDEO)
Știri Bihor
Un scandal-bombă, ce îl are în centru pe un preot homosexual, protejat al episcopului Sofronie, riscă să arunce în aer Episcopia Ortodoxă a Bihorului și Oradiei. Cineast premiat internațional, preotul Ciprian Mega este acuzat, alături de protopopul de Oradea, Simion Goga, de violarea vieții private, fiindcă a transmis „forurilor superioare” o discuție cu conținut sexual, purtată de apropiatul episcopului cu un amorez din Justiție, dosarul, ținut 2 ani la sertar, fiind pus în lucru chiar în preajma lansării peliculei „21 de rubini”, ce critică apucături nefirești din Biserică.
Flore, fă-te că lucri! Primarul PNL-ist din Vașcău, dat exemplu de „stat degeaba” la Pro TV (VIDEO)
Bihoreanul TV
Primarul PNL-ist din Vașcău, Florin Porge, ajuns acum la al cincilea mandat, s-a făcut de mirul lumii zilele trecute, când Pro TV a difuzat un reportaj făcut în orașul care are puțin peste 2.000 de locuitori, cu tot cu țăranii din cele cinci sate arondate. 
11 Septembrie 2023, 12:25
MȚC a animat vara orădenilor: Peste 20.000 de oameni la evenimentele „Tipografiei de idei”. Bosquito a închis ediția cu un concert-petrecere (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Prima ediție a „Tipografiei de idei”, un proiect estival demarat de Muzeul Țării Crișurilor din Oradea și care a cuprins zeci de evenimente interesante, inclusiv concerte cu artiști faimoși și trupe legendare, s-a încheiat duminică seară. În total, evenimentele au atras peste 20.000 de oameni, ceea ce a depășit așteptările muzeografilor orădeni. Închiderea proiectului estival a aparținut trupei Bosquito, care, alături de cei 2.500 de oameni strânși în curtea MȚC, a făcut o adevărată petrecere, cu muzică și dans pe ritmuri latino și rock.
11 Septembrie 2023, 00:40
Nu se lasă: Un nou protest pentru montarea unui semafor pe una dintre cele mai periculoase treceri de pietoni din Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Oradea
Pentru a treia săptămână la rând, mai mulți orădeni care l-au cunoscut pe Horia Chiva, băiatul de 12 ani care a murit lovit de o mașină pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului, au protestat la locul accidentului, cerând montarea unui semafor cu buton. Oamenii nu înțeleg de ce Primăria se încăpățânează să nu dea curs acestei solicitări.
CJ Bihor: De azi se deschide parțial circulația pe Centura Aleșd. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Traficul pe Centura Aleșd se deschide joi, parțial, pe tronsonul de drum care face legătura între localitățile Tinăud și Peștiș, anunță Consiliul Județean Bihor. Vezi cum arată porțiunea de drum la care face referire!
Căţeluşă înfometată salvată de poliţişti dintr-o curte din Sâniob. Proprietarul a încasat o amendă consistentă (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un sătean din Sâniob s-a ales cu o amendă uriaşă, după că poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au găsit în curtea lui o căţeluşă înfometată, ţinută în condiţii precare, fără hrană şi apă. Patrupedul a fost confiscat şi predat spre adopţie unei asociaţii de protecţie a animalelor. 
Muzică klezmer în Piața Unirii din Oradea. Pe scenă a fost chemat și Ilie Bolojan (FOTO/VIDEO)
Timp liber
După o ploaie deasă, duminică seară, Piața Unirii din Oradea a găzduit un spectacol cu muzică klezmer și dansuri israeliene, organizat în cadrul festivalului Euroiudaica. Pe scenă a fost chemat, la un moment dat, și Ilie Bolojan, care urmărea spectacolul discret de undeva din public, alături de partenera sa. 
04 Septembrie 2023, 15:11
„O celebrare a vieții evreiești”. A început festivalul Euroiudaica, organizat în premieră la Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Prima ediție găzduită de Oradea a festivalului internațional Euroiudaica a fost deschisă duminică, la orele prânzului, la Sinagoga Mare, unde organizatorii, gazdele și oficialitățile au fost vorbit despre importanța comuniunii dintre diferitele culturi și religii, comuniune vizibilă - au subliniat aceștia - mai ales în orașul de pe Crișul Repede.
Oradea cu „briză” de Portofino: Cântece romantice italienești au răsunat în fața Teatrului (VIDEO)
Știri Bihor
La debut de toamnă, orădenii au intrat într-o atmosferă romantică, vineri seara, în Piața Ferdinand, care a găzduit un concert aparte, cu melodii italienești faimoase și pătrunzătoare. „Innamorato di te” a fost denumirea aleasă pentru concertul susținut de orchestra Filarmonicii locale, alături de baritonul orădean Florin Estefan, tenorul Eusebiu Huțan, pianistul Ovidiu Lup, Giancarlo Palena, la bandoneon, sub bagheta lui Vladimir Lungu. 
02 Septembrie 2023, 14:06
Noapte agitată în Oradea: Pompierii au căutat o persoană în Crișul Repede, în urma unui apel la 112 (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
S-a creat agitație, vineri seară, în Oradea, în zona cartierului Dragoș Vodă, unde pompierii au fost chemați să caute un bărbat care s-ar fi aruncat în Crișul Repede.
02 Septembrie 2023, 09:55
„Că a fost odată Iris...”. Concert inedit, cu luminițe și refrene celebre, în grădina muzeului (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Cristi Minculescu, Valter Popa și Doru „Boro” Borobeică le-au oferit orădenilor, în ultima zi de august, un concert acustic, adus în premieră la Oradea și plin cu „cadouri”, după cum a descris chiar solistul câteva dintre piesele interpretate în stil mai molcom decât cel obișnuit al trupei Iris.
01 Septembrie 2023, 10:32
  1 2 3  5  7 8 9  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON