URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Bihoreanul TV

Gândaci, mucegai și mizerie: Amenzi de aproape 400.000 lei pentru magazinele Unicarm din Bihor, două au fost închise (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Două magazine Unicarm au fost închise de reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bihor din cauza mizeriei, a gândacilor și a produselor mucegăite descoperite, iar comisarii au dat amenzi în valoare de 378.500 lei pentru neregulile găsite în toate unitățile din Bihor.
27 Februarie 2024, 13:15
Trafic în fum pe DN1: Incendiu de vegetație uscată între Lugașu de Jos și Urvind (FOTO)
Știri Bihor
Pompierii militari bihoreni au intervenit luni, după prânz, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit pe un teren aflat între localitățile Lugașu de Jos și Urvind, chiar lângă Drumul Național 1. 
26 Februarie 2024, 16:39
Primărie din Bihor, prinsă în flagrant când îngropa gunoaie lângă o arie protejată. Garda de Mediu îi confiscă utilajul! (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Echipaje ale Gărzii de Mediu Bihor au descins sâmbătă la marginea satului Tărian, din comuna Girișu de Criș, după ce un localnic a reclamat la 112 că pe un teren viran sunt îngropate gunoaie deversate din mai multe camioane. La fața locului, comisarii de mediu au constatat că buldo-excavatorul care acoperea gunoaiele cu pământ este al Primăriei Girișu de Criș, iar mizeriile sunt dosite la limita ariei protejate Lunca inferioară a Crișului Repede. Drept urmare, au decis să amendeze Primăria, dar și să-i confiște utilajul!
Imagini aeriene cu centura Oșorhei. Șoseaua va fi deschisă circulației în vara acestui an (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Lucrările pentru construirea celor 5,8 kilometri ai centurii Oșorhei au ajuns la un stadiu de aproximativ 60%, în prezent lucrându-se la rigole, la cele două poduri peste Valea Bonar și peste Valea Tășad, precum și la pasajul suprateran peste calea ferată Oradea – Cluj de la intersecția cu localitatea Fughiu. Potrivit președintelui Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, șoseaua va fi dată în folosință în vara acestui an.
Incendiu cu degajări mari de fum, într-o gospodărie din Bihor: Au ars 60 de cauciucuri, pompierii au folosit camera cu termoviziune (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Pompierii bihoreni au intervenit în noaptea de duminică spre luni pentru a stinge un incendiu cu degajări mari de fum izbucnit într-o locuință din Lugașu de Sus. În urma incendiului, au ars 60 de cauciucuri, cartoane și materiale textile, potrivit unui comunicat trimis luni de lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.
19 Februarie 2024, 09:48
Folk și poezie, cu trioul lui Emeric Imre, la Oradea (FOTO/VIDEO)
Timp liber
Atmosfera romantică s-a păstrat, în restaurantul orădean Noo’vo, și cu o zi după cea dedicată îndrăgostiților din toată lumea. Emeric Trio, adică triada formată din muzicienii Emeric Imre, Jimi Laco și Marius Roje, a concertat, joi seară, în localul care s-a umplut de amatori de folk. „Nebun de alb” a fost piesa așteptată a serii, însă de-a lungul a două ore, publicul a avut ocazia să asculte numeroase alte melodii cu versuri ale unor poeți de renume.
16 Februarie 2024, 08:40
Biserica penticostală Lumina din Oradea reacționează la dezvăluirile cu „Vânătorul de bătrâni”: A reclamat la YouTube investigația Recorder și susține că protagonistul nu mai e membrul ei (VIDEO)
Știri Bihor
Biserica penticostală Lumina din Oradea a reacționat în urma dezvăluirilor făcute de publicația Recorder, cu privire la „Vânătorul de bătrâni”, mai exact despre Sebastian Burcă, bărbatul din Bihor care se apropie de bătrâni singuri și le ia averile în circumstanțe suspecte. Reprezentanții acesteia au reclamat la YouTube investigația Recorder, astfel că videoul nu mai este disponibil pe platformă, și susțin că Burcă nu mai este membrul bisericii.
15 Februarie 2024, 12:15
Incendiu la blocurile Prima din Nufărul: 25 de persoane au fost evacuate (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Pompierii orădeni au fost chemați să stingă un incendiu izbucnit miercuri într-un bloc din cartierul Prima Nufărul. Potrivit ISU Crișana, focul a acaparat bucătăria unui apartament situat la etajul al doilea, în blocul din Piața Nucetului, iar pompierii au reușit să oprească extinderea lui.
14 Februarie 2024, 18:18
Pădurarul din Delani, care a împușcat câinele vecinului, a fost reținut de polițiști (VIDEO)
Știri Bihor
Pădurarul din Delani, care a împușcat și omorât câinele vecinului său, a fost reținut de polițiștii bihoreni pentru 24 de ore, a transmis miercuri după amiaza comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
14 Februarie 2024, 16:05
Accident cu 5 autovehicule lângă Salonta (VIDEO)
Știri Bihor
Un accident rutier a blocat parţial DN 79, miercuri, la ieşirea din municipiul Salonta spre Ciumeghiu. Evenimentul rutier s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind implicate 5 autovehicule. 
14 Februarie 2024, 12:04
Percheziţii ale poliţiştilor de la Arme în Bihor: Un pădurar a împuşcat câinele unui vecin, trăgând de la fereastra casei (VIDEO)
Știri Bihor
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Bihor au descins miercuri în percheziţii în satul Delani, aparţinând municipiului Beiuş, la locuinţa unui pădurar de la Ocolul Silvic Dobreşti acuzat că a tras cu arma pe geamul casei, în centrul localităţii, ca să împuşte câinele unui vecin. Bărbatul, Ioan Bar, a fost ridicat şi condus la audieri.
14 Februarie 2024, 11:22
„Vânătorul de bătrâni”. Investigație Recorder despre bărbatul din Bihor care se apropie de bătrâni singuri și le ia averile, în circumstanțe suspecte (VIDEO)
Știri Bihor
Recorder a publicat marți seara o investigație jurnalistică privind cazuri suspecte petrecute în Bihor. Intitulată „Vânătorul de bătrâni”, investigația arată cum un bihorean, Sebastian Burcă, s-a apropiat de bătrâni înstăriți și singuri și, împreună cu concubina lui, Ghizela Bălan, și-a însușit averile acestora, prin testamente ce ridică serioase suspiciuni, după ce bătrânii au murit în circumstanțe neclare.
13 Februarie 2024, 23:11
Victor Micula, condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, pentru că a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea (VIDEO)
Știri Bihor
Judecătoria Oradea l-a condamnat pe milionarul Victor Micula la 2 ani de detenţie în dosarul în care este acuzat de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pornit după ce, în 2019, a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea. Prin sentinţa pronunţată luni, care nu e definitivă, instanţa i-a confiscat toate armele şi muniţia găsite la percheziţii, obligându-l, de asemenea, la cheltuieli judiciare de 65.000 lei. 
12 Februarie 2024, 15:35
Au „construit” idei: Cesal și partenerii săi au învățat de la specialistul în finanțe Iancu Guda cum să facă afaceri mai bune (FOTO/VIDEO)
Advertorial
Așa cum obișnuiește la fiecare început de an, compania orădeană Cesal, membră a grupului Atlas, și-a adunat partenerii din toată țara în Băile Felix, pentru un eveniment de business la care să dezbată noutăți din domeniul lor de activitate, construcțiile, dar și strategiile de dezvoltare pentru acest an. Vedeta întâlnirii a fost cunoscutul analist financiar Iancu Guda, pe care firma orădeană l-a invitat în mijlocul antreprenorilor ca să-i ajute să ia cele mai bune decizii pentru afacerile lor.
12 Februarie 2024, 08:31
„Ai să mă ierți în fiecare noapte…”. Fanii orădeni au cântat alături de Ducu Bertzi, într-un show memorabil, la Noo’vo (VIDEO)
Timp liber
Refrene folk duioase au răsunat sâmbătă seara la Noo’vo Resto Lounge din centrul Oradiei, restaurant care s-a umplut pentru concertul pe care l-a susținut Ducu Bertzi, alături de Constantin Neculae, la chitară, și de Irina Furdui, la vioară. Fanii nu au așteptat prea mult și s-au alăturat cântării, fie că a fost vorba de celebra „M-am îndrăgostit numai de ea”, fie că a fost vorba despre cântece maramureșene, ca „Săracă inima me”. 
11 Februarie 2024, 12:55
EXCLUSIV: Imaginile surprinse de camerele de supraveghere cu crima din Sântandrei (VIDEO)
Știri Bihor
BIHOREANUL vă prezintă, în premieră, înregistrarea cu ultimele minute de viaţă ale bărbatului din Sântandrei, care a murit, miercuri seara, după ce sora sa l-a strangulat cu o funie pe un câmp, lângă unul din drumurile care leagă comuna Sântandrei de Oradea. În imagini se vede că bărbatul mergea clătinându-se, semn că era beat, dar şi că femeia îl îmbrânceşte de pe drum, iar apoi cei doi se prăbuşesc la pământ.
Crima din Sântandrei: Femeia care şi-a ucis fratele a fost arestată pentru 30 zile (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Proces fulger la Tribunalul Bihor, vineri, în cazul Luminiţei Leuca, femeia din Sântandrei care şi-a ucis fratele. Dezbaterile privind propunerea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele Luminiţei Leuca, programate vineri, pentru ora 14, s-au terminat după doar o jumătate de oră.
09 Februarie 2024, 15:37
Magazin Carrefour din Oradea, amendat de Protecția Consumatorilor. Două raioane au fost închise (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Magazinul Carrefour din ERA Park Oradea a fost amendat de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) cu 63.000 lei în urma reclamației făcute de un consumator bihorean. Din cauza mizeriei și a neregulilor, comisarii au închis în aceeași zi și zona de prestare a serviciilor de servire asistată și raionul de legume și fructe.
Strabag trage tare: asfaltează de zor Calea Sântandreiului la racordul cu drumul de legătură spre autostradă. Stadiul lucrărilor (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Șoferii care tranzitează centura Oradea în cursul zilei de miercuri, în zona Căii Sântandreiului, sunt nevoiți să împartă o singură bandă pe sens pentru că șoseaua este lărgită și asfaltată. Lucrările fac parte din proiectul drumului de legătură cu Autostrada Transilvania și puteau fi terminate cu trei luni mai devreme dacă nu ploua la finele anului trecut. Din acest motiv, vor fi gata luna viitoare, cu condiția ca furnizorii Strabag să livreze elemente de siguranță.
Răscoală în biserică: De ce s-au revoltat enoriașii reformați din Valea lui Mihai pe predicatoarea Kiss Csilla (VIDEO)
Bihorel
Scandal în toată regula în Valea lui Mihai, unde enoriaşii reformaţi s-au răzvrătit împotriva parohului Kiss Csilla şi cer Episcopiei ca aceasta să fie înlocuită pentru că îi tratează cu dispreţ, ba chiar îi înjură și îi loveşte, inclusiv pe copii, dacă e în pasă proastă. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că preoteasa a mărit taxele din acest an, ba chiar le-a diferenţiat pe categorii...
06 Februarie 2024, 09:01
Convoi militar în tranzit prin Bihor. Ce spune Ministerul Apărării (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un convoi militar, cu autotrenuri având pe platforme tancuri și alte vehicule de luptă, unele acoperite cu prelate, escortat de autoturisme ale Poliției Militare, a intrat vineri în țară prin Borș și a tranzitat centura Oradiei. Pe grupurile de Facebook destinate informațiilor din trafic imaginile au stârnit curiozitate și emoții.
Accident pe bulevardul Cantemir din Oradea (VIDEO)
Știri Bihor
Două mașini au fost implicate într-un accident rutier miercuri seara pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Oradea, la intersecția cu strada Lugojului. La fața locului, trei persoane au fost investigate medical, dar doar una va fi transportată la spital, fiind rănită ușor, potrivit primelor informații.
31 Ianuarie 2024, 22:07
10 ani de la tragedia aviatică din Munții Apuseni: Bihorenii de la West Alpine Off Road au mers la locul accidentului (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
La un deceniu de la tragedia aviatică din Munţii Apuseni, când un avion ce aducea la Oradea de la București o echipă medicală s-a prăbuşit, iar pilotul, Adrian Iovan, şi studenta la medicină Aurelia Ion au decedat, membrii clubului West Alpine Off Road au mers, în acest weekend, la locul accidentului. 
29 Ianuarie 2024, 17:22
Prima reacţie a pastorului Vladimir Pustan după arestarea fiului său: „Trec prin cea mai devastatoare criză din familie” (VIDEO)
Știri Bihor
Pastorul protestant Vladimir Pustan a avut vineri prima reacţie publică după arestarea fiului său, acuzat de procurorii DIICOT Oradea de trafic cu substanţe interzise. Într-o predică la o biserică din Statele Unite, unde se află în aceste zile, într-un turneu de evanghelizare, Pustan a arătat că trăieşte un coşmar şi "cea mai devastatoare criză de familie".
27 Ianuarie 2024, 08:49
21 de persoane reținute după perchezițiile DIICOT de luni, inclusiv doi bihoreni. Migranții erau scoși din țară în vagoane de marfă ce plecau din Gara Oradea (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Un număr de 21 de persoane, între care și doi bihoreni, au fost reţinute şi duse în faţa judecătorului cu propunere de arestare preventivă în urma percheziţiilor desfăşurate luni de procurorii DIICOT în Bihor şi alte patru judeţe, într-un dosar ce priveşte traficul de migranţi. O mare parte dintre persoanele racolate de traficanţi au ajuns la Oradea și urcate în vagoanele de marfă ale unor trenuri internaţionale cu care, apoi, erau scoase din ţară.
23 Ianuarie 2024, 20:20
Noua policlinică și parcarea Spitalului Județean din Oradea, cea mai mare din oraș, ar putea fi gata anul acesta. În ce stadiu sunt acum (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Chiar dacă în baza contractelor semnate între Primăria Oradea și constructori au ca termene de predare lunile martie și aprilie ale anului 2025, policlinica cea nouă și parcarea de la Spitalul Județean ar putea fi date în folosință anul acesta, a anunțat primarul Florin Birta. Până în prezent, au fost forați, pe ambele șantiere, toți cei 300 de piloți pe care se vor așeza fundațiile ambelor clădiri.
Protest cu un sicriu în centrul Oradiei: „Dar nu-i totuna leu să mori ori câine-nlănțuit” (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Câteva zeci de fermieri și transportatori bihoreni au ieșit sâmbătă să protesteze în Piața Unirii din Oradea, ducând cu ei două tractoare și două cap-tractoare, iar unul dintre ei a dus în bena mașinii un sicriu, alături de bannere pe care a scris „Ați îngropat agricultura” și „Suntem sclavi în propria țară”. Început în jurul prânzului, protestul se desfășoară pașnic, sub supravegherea polițiștilor și jandarmilor. 
Drum de coșmar! Un autocar ce transporta pasageri de la Oradea la Cluj-Napoca a fost lovit de o mașină de deszăpezire (VIDEO)
Știri Bihor
Mai mulți orădeni îmbarcați într-unul dintre autocarele care înlocuiește trenul Oradea – Cluj-Napoca au trăit clipe de panică vineri seara pe un drum județean acoperit cu gheață, de pe teritoriul județului Cluj. După ce un alt autocar a ieșit în șanț din cauza carosabilului alunecos, traficul în zonă s-a oprit, iar pe drum s-a format o coloană de mașini, în așteptarea utilajelor de deszăpezire. Când au ajuns, un utilaj a lovit autocarul pornit din Oradea!
19 Ianuarie 2024, 23:20
Șoseaua care va lega Oradea de A3 a ajuns la stadiul de 91%. Va trebui deschisă circulației în martie (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat luni că Strabag a reluat lucrările la șoseaua de aproape 19 kilometri care va lega Oradea de autostrada A3, precizându-se totodată că lucrările sunt executate în proporție de 91%, iar drumul va trebui deschis în martie 2024.  
În coloană, spre vama Borș: Protestatarii din Bihor s-au dus spre granița cu Ungaria, dorind să blocheze trecerea frontierei (VIDEO)
Știri Bihor
O parte din protestatarii care duminică au mărșăluit pe șoseaua de centură a Oradiei au pornit, în jurul orei 16, spre vama Borș, dorind să blocheze punctul de trecere a frontierei. Autoritățile i-au convins să facă cale întoarsă, astfel că a fost perturbat doar traficul rutier în zonă, nu și activitatea din vamă.
14 Ianuarie 2024, 17:16
   2  4 5 6  
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON