URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2010, 00:32

O gravidă de 240 kg, transferată între spitale, în căutarea unei mese de naşteri (VIDEO)

Victoria Lăcătuş a fost internată la Secţia de ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina în urmă cu o lună. De teamă să nu piardă copilul, ca urmare a complicaţiilor care ar fi putut apărea din cauza greutăţii femeii, care ajunge la 240 de kilograme, medicii din Slatina au trimis-o la Spitalul Municipal din Craiova.

Pe tot parcursul călătoriei, femeia a fost transportată cu ajutorul pompierilor, deoarece greutatea ei a depăşit capacitatea maximă a lifturilor din cele două unităţi medicale.

Miercuri, medicii craioveni au decis să o trimită pe gravidă la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru că urma să nască în curând, şi le-a fost teamă că masa de naştere s-ar putea rupe. "Masa de naştere din sala de operaţie poate suporta o greutate de 170 de kilograme. Cum femeia are cu mult peste această greutate, masa de naştere nu o va ţine. Când am cântărit-o am făcut-o cu ajutorul cântarului de legume de la bucătărie. I-am făcut o masă specială de consultaţii, dar nu o putem folosi pentru naştere" a declarat medicul ginecolog Nicolae Cernea.

El a apreciat că femeia se află în stare bună de sănătate şi a afirmat că acest caz este primul din ţara noastră. "Am citit foarte multe lucruri despre astfel de cazuri, însă am întâlnit doar femei cu greutatea de sub 170 de kilograme. Am aflat că au mai fost astfel de cazuri, dar nu la noi în ţară, ci în Brazilia sau la Chicago, în SUA", a declarat profesorul Cernea.

Înainte de a rămâne însărcinată, Victoria avea 220 de kilograme, iar pe durata sarcinii, în ciuda regimului alimentar impus de medici, a mai luat în greutate 20 de kilograme. "Vă daţi seama că am dus sarcina cu destule emoţii. Şi acum îmi este teamă să nu se întâmple ceva cu copilul, dar sunt supravegheată de medici şi acest lucru face să-mi mai treacă din emoţii. Sunt conştientă că nu-i normal să cântăresc atâta, dar mie mi se pare că nu mănânc mult. De când sunt în spital chiar am ţinut cură, că aşa au zis medicii, şi tot am mai pus pe mine", declara Victoria Lăcătuş miercuri.

Joi dimineaţă, femeia a dat naştere unei fetiţe sănătoase de 2.900 de kilograme, prin cezariană. Operaţia s-a terminat în jurul orei 9.20, iar medicii spun că a fost necesar să-i provoace naşterea, deoarece puteau apărea probleme ale fătului. Starea femeii este stabilă, dar pot apărea complicaţii din cauza situaţiei speciale în care se află.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON