ÃŽn fiecare decembrie, România îşi socoteÅŸte istoria luând ca reper anul de graÅ£ie 1989. “ÃŽnainte” ÅŸi “după” comunism, spun românii care au apucat acele vremuri, la fel ca ÅŸi creÅŸtinii care despart lumea de după Cristos de cea de dinainte.

Numai că, la fel ca orice istorie, ÅŸi RevoluÅ£ia, chiar ÅŸi cea “provincială” din Oradea, a fost parazitată de-a lungul timpului de o mulÅ£ime de poveÅŸti. Pentru ca adevărul să fie separat de legende, cei care au fost în focul evenimentelor acum 20 de ani au hotărât să o rescrie. AÅŸa cum a fost, zic ei. Printre mărturiile lor e ÅŸi afirmaÅ£ia că au ieÅŸit în stradă când CeauÅŸescu încă nici nu fugise.

Istorie la Cultură

ÃŽn decembrie ‘89, Mircea Bradu era directorul Teatrului de Stat. Unii îl apreciau, alÅ£ii doar îi recunoÅŸteau meritul de a fi gestionat instituÅ£ia astfel încât artiÅŸtii să joace fără teama cenzurii ce sancÅ£iona chiar ÅŸi cea mai măruntă aluzie la regim. Contestat ca “nomenclaturist”, cu vilă pe deal ÅŸi dese călătorii în Occidentul “putred”, Bradu spune că în ultimii ani s-a convins de o trebuinţă absolută: adevărul despre RevoluÅ£ia orădeană pe care a condus-o timp de o zi, pe 22 decembrie, trebuie spus pe o singură voce. “Am citit ÅŸi auzit tot felul de versiuni. Ca să restabilim faptele, i-am adunat pe toÅ£i cei implicaÅ£i ÅŸi fiecare a declarat, pe propria răspundere, ca la notar, ce s-a întâmplat”, povesteÅŸte Bradu.

O parte din revoluÅ£ionari s-au întâlnit, luna trecută, în biroul lui de ÅŸef al DirecÅ£iei de Cultură, iar mărturiile lor, cuprinse în cartea “RevoluÅ£ia Română de la Oradea. Documente ÅŸi mărturii”, vor deveni publice odată cu lansarea acesteia, pe 22 decembrie. ÃŽnainte, însă, BIHOREANUL vă prezintă atât depoziÅ£ia lui Bradu, cât ÅŸi a altor protagoniÅŸti, inclusiv a lui Daniel Vulcu, cel care a preluat de la fostul director conducerea Comitetului revoluÅ£ionar. Åži care îşi contrazice fostul ÅŸef, uneori flagrant ÅŸi chiar jenant!

De la cizmuliţe la infarct

Bradu zice că nu va uita niciodată ziua de 22 decembrie ’89, mai ales că avea s-o sfârÅŸească într-un infarct. Acea vineri începuse banal. “DimineaÅ£a la 9, m-am dus la un magazin din strada Primăriei (n.r. - atunci Leontin Sălăjan, după numele unui general comunist din anii ’50). Fetele mele, studente la BucureÅŸti, erau acasă ÅŸi voiam să le cumpăr cizmuliÅ£e. Pe stradă nu era nici Å£ipenie”, îşi aminteÅŸte Bradu.

Åži, totuÅŸi, pentru acea zi era programat în faÅ£a Primăriei un miting de susÅ£inere a regimului comunist. Fostul director ÅŸtia asta întrucât aparÅ£inea protipendadei. “Pe 20 decembrie, toÅ£i directorii de instituÅ£ii ÅŸi întreprinderi am fost convocaÅ£i, la 6 dimineaÅ£a, la Primărie, la o ÅŸedinţă cu activiÅŸti de partid. Ne-au instruit să luăm atitudine ÅŸi să facem, la rându-ne, ÅŸedinÅ£e ca să-i prelucrăm pe oamenii din subordine”, spune Bradu. ÃŽÅŸi aminteÅŸte că a stat lângă Florian Hârcă, atunci director la ÃŽntreprinderea JudeÅ£eană de Transport Local (IJTL), ulterior viceprimar al Oradiei, iar acum membru PDL, ca ÅŸi Bradu: “La un moment dat, Hârcă a vociferat “Ä‚ÅŸtia chiar ne cred proÅŸti””…

Dacă acest detaliu îi e viu, în schimb, când BIHOREANUL l-a întrebat dacă a organizat vreo “prelucrare” la Teatru, Bradu nu ÅŸi-a amintit iniÅ£ial nimic. Apoi, memoria i-a mai revenit: “Am făcut ceva, dar aÅŸa, mai general”… Peste ani, actorul Daniel Vulcu îl contrazice abrupt ÅŸi radical: “Ba domnul Bradu a Å£inut ÅŸedinÅ£a, ca la carte. Ne-a adunat să ne spună ce pericol era la TimiÅŸoara, ÅŸi l-a pus pe secretarul de partid Eugen Å¢ugulea să ne mobilizeze în jurul Partidului ÅŸi al secretarului general, tovarăşul Nicolae CeauÅŸescu!”.

Primăria “fără gazdă”

Bradu afirmă că, întrucât magazinul de pe Leontin Sălăjan nu se deschisese, a mai mers o dată “după cizmuliÅ£e”, pe la ora “10 ÅŸi câteva minute”. ÃŽn faÅ£a Primăriei erau vreo 100-150 de oameni, căci la radio se anunÅ£ase deja “sinuciderea” generalului Vasile Milea, ministrul Apărării. Ulterior, avea să afle că orădenii au fost printre primii ieÅŸiÅ£i “la RevoluÅ£ie”, înainte ca CeauÅŸescu să fugă. La fel spun ÅŸi celelalte personaje ale acelei zile, care accentuează că aici oamenii s-au strâns cu puÅ£in după ora 10, în vreme ce dictatorul a fugit de pe clădirea CC, cu elicopterul, abia la ora 12.08.

“ÃŽn Primărie Å£iganii furau tot ce apucau: covoare, scaune, chiar ÅŸi un acvariu din care goliseră apa. Am cerut să se închidă toate birourile. A fost o decizie bună, că altfel se pierdeau acte, certificate de naÅŸtere, documente de la Registrul Agricol ÅŸi cărÅ£i de muncă”. Asta era pe la 10.30. “Dar cine zice o oră exactă, spune o minciună. Cine se uita la ceas? Åžtiam că peste ani va trebui să dăm ora exactă?”, zice Bradu. A urcat apoi în biroul primarului Gheorghe Groza ÅŸi l-a luat sub protecÅ£ia sa. “Era un tip dedicat oraÅŸului, dar a făcut imprudenÅ£a să se adreseze mulÅ£imii, iar oamenii l-au huiduit. I-am zis “Ghiţă, stai liniÅŸtit, de acum eÅŸti secretarul meu”.”A urmat “organizarea activităţii”, împreună cu profesorul Radu Davidescu ÅŸi cu alÅ£ii. “Dan Vâlceanu (n.r. - pe atunci la IJTL), care fusese rugbist, ajutat de un alt sportiv, Constantin Pavăl, a evacuat Å£iganii. Am preluat telefoanele, unde l-am pus pe Teodor ToderaÅŸ, un sudor care, ulterior, până pe 25 decembrie, a urmărit pe oricine vorbea, ca nu cumva să fim trădaÅ£i din interior”.

Preşedintele faţă cu diversiunea

Fiind cunoscut, Bradu a devenit liderul neoficial. Prima grijă, zice el, a fost să combată diversiunile care apăreau necontenit. Prima a fost că “teroriÅŸtii” au otrăvit apa oraÅŸului. “După 12, au apărut doi tipi bătuÅ£i, cu sânge pe ei, zicând că vin de la Uzina de apă, ÅŸi că apa-i otrăvită, că au luptat cu cei care au pus otrava. I-am cerut lui Ioan CiursaÅŸ (n.r. - viitorul ÅŸef al Apaterm) să verifice ÅŸi mi-a spus care era, de fapt, situaÅ£ia. La Uzină era ÅŸi un bazin cu peÅŸti, iar ăştia doi au vrut să fure peÅŸte, dar muncitorii i-au prins. Când au văzut că vorbesc cu CiursaÅŸ la telefon, amândoi au dispărut din Primărie”, zice Bradu.

ÃŽn scurt timp, directorul Teatrului avea să fie desemnat ÅŸef al revoluÅ£ionarilor în mod oficial. “Pe la ora 12 ÅŸi ceva am făcut Comitetul Cetăţenesc din Bihor. Un muncitor, Pavel NegruÅ£, m-a propus să fiu preÅŸedinte, iar oamenii au acceptat”.

Mai mult ÅŸi-a amintit profesorul Radu Davidescu. ÃŽn mărturia sa, acesta a scris că “în cabinetul primarului Groza s-a făcut Comitetul, iniÅ£ial cu cinci membri”, între care primii au fost Bradu, actorul Daniel Vulcu ÅŸi el, Davidescu. Apoi, “Comitetul s-a mărit la ÅŸapte membri, după ora 14, când Bradu, în dangătul clopotelor de la bisericile din centru, a declarat Oradea oraÅŸ liber”. Iar Vulcu a adăugat, urlând: “Liber de comunism!”.

Bradu afirmă că încropirea Comitetului a fost grea, fiindcă oamenii au devenit temători: “Am făcut un tabel cu nume, adresă ÅŸi număr de telefon. Pentru că hârtia putea fi o dovadă dacă lucrurile ieÅŸeau prost, puÅ£ini s-au arătat doritori”…

“Noul tătuc” ÅŸi “Tatăl Nostru”

MulÅ£imea din faÅ£a Primăriei, care cuprindea mii de oameni, de la Biserica cu Lună până dincolo de PiaÅ£a Teatrului, voia să ÅŸtie cine era la conducere, “cine era noul tătuc”, spune Bradu. “Am ieÅŸit pe balcon, unde era o staÅ£ie de amplificare pregătită pentru mitingul de partid ÅŸi unde până atunci vorbise care cum a apucat microfonul. I-am cerut părintelui Dumitru MegheÅŸan să spună o rugăciune, ÅŸi a zis Tatăl Nostru. Oamenii au îngenunchiat ÅŸi, în cor uriaÅŸ, au rostit rugăciunea. S-a lăsat o liniÅŸte incredibilă după zarva de până atunci, cu jos ăla ÅŸi moarte lu’ ălalalt… Abia apoi am luat cuvântul, spunând oamenilor să stea liniÅŸtiÅ£i, că ne organizăm”, spune Bradu.

Imediat după aceea, Bradu l-a contactat pe generalul Nicolae Åžchiopu, comandantul Garnizoanei Oradea ÅŸi al celui mai mare regiment din Å£ară, 11 Mecanizat, cu întindere pe patru judeÅ£e: Bihor, Sălaj, Satu Mare ÅŸi MaramureÅŸ. “A venit cu un TAB. MulÅ£i s-au temut, fiindcă nu ÅŸtiau dacă a venit să tragă. L-am scos pe balcon, să spună că totul e în regulă. A început cu “StimaÅ£i tovarăşi….”. Instantaneu a fost huiduit, dar s-a corectat adăugând: “Doamnelor, domniÅŸoarelor, domnilor…” A dat asigurările, iar poporul a scandat: “Armata e cu noi!””. Apoi, în biroul primarului, Bradu i-a cerut generalului: “Tot ce facem aici să se facă ÅŸi în celelalte trei judeÅ£e!”. “Judecând retrospectiv, constat că aici lucrurile au mers în pace, fără confuzii ÅŸi măceluri”, spune directorul.

Åžeful Secu’, căpitan de navă

ÃŽn jurul orei 13, Bradu a fost contactat telefonic de ÅŸeful Securităţii. “Pe Dumitru Ogăşanu îl ÅŸtiam pentru că de multe ori când plecam în străinătate mă freca cu paÅŸapoartele. Era degajat ÅŸi mi-a spus: “Vă rog să trimiteÅ£i aici ofiÅ£eri de la Armată, să preia documentele ÅŸi armamentul”. Eu l-am întrebat ironic: “Ah, dar mai sunteÅ£i acolo?”, la care mi-a răspuns ca un comandant de navă: “Oricum eu plecam ultimul”. Åži dintr-o dată, discuÅ£ia, care fusese până atunci pe contre, a mers pe colaborare. L-am trimis pe Dan Vâlceanu cu militari să preia controlul”, povesteÅŸte Bradu.

Vâlceanu mărturiseÅŸte ÅŸi el: “Am supravegheat preluarea armamentului ÅŸi a documentelor ÅŸi am organizat paza. OfiÅ£erii ÅŸi subofiÅ£erii erau obosiÅ£i, pentru că fuseseră consemnaÅ£i în unitate, unde au ÅŸi dormit de prin 18 decembrie. Nu aveau intenÅ£ii ostile”.

Aproape concomitent, revoluÅ£ionarii au preluat ÅŸi sediul MiliÅ£iei, unde mai multe grupuri, în special de Å£igani, voiau eliberarea arestaÅ£ilor, dar adjunctul comandantului, maiorul Teofil MoÅŸ, i-a lămurit pe revoluÅ£ionari că asta ar fi fost o greÅŸeală, cei închiÅŸi fiind infractori de drept comun, nicidecum “politici”.

La vremuri noi, tot ei

Alt moment de răscruce a fost apariÅ£ia activiÅŸtilor din Comitetul JudeÅ£ean PCR, cantonaÅ£i în sediul din Parcul Traian (actualul Palat de JustiÅ£ie). “După-amiază m-a sunat domnul Andrei Sorcoiu, prim-secretarul, povesteÅŸte Bradu. Mi-a spus: “Am auzit că te-ai erijat conducător. Vei fi răspunzător de tot!”. I-am răspuns: “V-aÅŸ ruga să veniÅ£i aici. Vă ofer protecÅ£ia noastră””. Fostul său subaltern de la Teatru îl contrazice însă din nou pe Bradu: “Domnul Bradu a spus să mergem noi să preluăm Comitetul de Partid, dar eu am zis “Nu, domnule, cum să plecăm de aici?”. Era ca ÅŸi cum am fi părăsit o redută. Am zis: “Să vină ei aici, ÅŸi să ne predea judeÅ£ul!””, relatează Daniel Vulcu.

ÃŽn jurul orei 18, nomenclaturiÅŸtii au apărut la Primărie, intrând prin strada Vladimirescu. “Alături de Horia Cosma (n.r. - director de întreprindere, cel care avea să-l propulseze pe Petru Filip primar), care îi cunoÅŸtea pe toÅ£i, veniseră Sorcoiu, Ion Vulturar (secretarul cu “organizatoricul”), CiordaÅŸ, Berinde (secretar cu industria) ÅŸi alÅ£ii, cam vreo 15 inÅŸi. S-au aÅŸezat toÅ£i la masă. Eu ÅŸi Vulcu nici n-am mai avut loc. Vulturar mi-a întins o hârtie, ÅŸi l-am întrebat “Ce-i asta, Ioane?”. Era lista cu noua putere. Mă uit: preÅŸedinte Andrei Sorcoiu, vicepreÅŸedinte Ioan Vulturar, vicepreÅŸedinte Berinde, vicepreÅŸedinte CiordaÅŸ… I-am spus “Măi, dar asta e o prostie”, iar Vulturar a replicat “Cum îţi permiÅ£i în faÅ£a tovarăşului prim-secretar?”. “Măi, Ioane, eu am guvernul meu!”, i-am răspuns. Pe câţiva din ei i-am acceptat totuÅŸi în Comitetul nostru, primul pe CiordaÅŸ, care ne-a atenÅ£ionat că “mâine ai de hrănit 70.000 de oameni”, deci era nevoie de experienÅ£a lui, pe Horia Cosma, pe Petru Blajovici. Ultimii doi fuseseră nomenclaturiÅŸti, dar au fost îndepărtaÅ£i de funcÅ£iile mari, deci oamenii i-au acceptat pentru că i-au perceput oarecum ca disidenÅ£i”, povesteÅŸte Bradu.

ÃŽn schimb, Vulcu spune altfel: “ComuniÅŸtii au încercat să se impună, numai doi revoluÅ£ionari am fost tăioÅŸi, eu ÅŸi profesorul Radu Davidescu. Dar oricât ne-am opus, tot au intrat ÅŸi comuniÅŸti ÅŸi securiÅŸti în structurile noi”.

“ÃŽnflorituri”

Bradu povesteÅŸte că noua listă trebuia citită mulÅ£imii. “Mie începuse să mi se facă rău, aveam probleme cu tensiunea. A apărut un bărbat cu două boabe, zicând: “Asta-i ca să scadă tensiunea, asta-i s-o mărească”. Iau una, ca peste trei sferturi de oră să mi se întâmple infarctul. Am spus să iasă altcineva cu lista, dar oamenii voiau să merg eu. Am ieÅŸit, am citit primele cinci nume, apoi mi s-au tăiat picioarele. M-au luat băieÅ£ii ÅŸi m-au dus în spatele biroului primarului, unde m-au întins pe o canapea. Stăteam acolo ÅŸi a venit un tip care s-a aplecat peste mine ÅŸi mi-a zis ceva la ureche. I-am spus că dacă nu pleacă imediat, o să zic oamenilor cine e, ÅŸi a dispărut rapid. Era MuÅŸuroaie, ÅŸeful Inspectoratului de Interne, în subordinea căruia erau Securitatea, condusă de Ogăşanu, MiliÅ£ia, condusă de Telente, ÅŸi Grănicerii”, povesteÅŸte Bradu.

Din nou, spusele sale sunt contrazise nu doar de Vulcu, dar ÅŸi de ceilalÅ£i protagoniÅŸti, care afirmă că, în realitate, MuÅŸuroaie nu era deloc “sub acoperire”, ci pe faţă, ca ÅŸi cum ar fi fost de-al lor. Vulcu ceruse arestarea lui, ca ÅŸi a lui Telente, dar degeaba: “Militarii i-au lăsat în pace, iar ei au apărut ÅŸi a doua zi, ca ÅŸi cum ar fi venit la serviciu”.

Revoluţie la telefon

Imediat ce Bradu a fost dus la Spitalul JudeÅ£ean, unde avea să rămână trei săptămâni, cu soldaÅ£i la uşă, ÅŸefia Comitetului revoluÅ£ionar i-a revenit, prin vot, lui Daniel Vulcu, chiar la recomandarea lui Bradu, care l-a numit “cel mai prezent dintre toÅ£i, de la începutul acÅ£iunii noastre ÅŸi până la sfârÅŸit”.

ÃŽntr-un fel, actorul ieÅŸise “la RevoluÅ£ie” înainte cu o zi, când directorul Teatrului organizase ÅŸedinÅ£a de “prelucrare”. “La ÅŸedinÅ£a din 21 decembrie, m-am ridicat, am spus că “asta e o porcărie la care eu nu pot participa” ÅŸi am ieÅŸit. ÃŽn stradă m-am întâlnit cu colegul Emil Sauciuc, care întârziase, ÅŸi când i-am zis ce se discuta, a zis “Ce bine, că nu mai intru nici eu”. Apoi am vorbit cum am putea scoate oamenii în stradă ca la TimiÅŸoara. Aveam mai multe fise de telefon de 25 de bani, că acasă nu aveam telefon, ÅŸi am propus să dăm mai multe apeluri de la cabinele de lângă AgenÅ£ia CFR, ca să scoatem lumea din case. Prima dată am sunat la cunoscuÅ£i, iar ei mi-au zis să ne calmăm, că poate o păţim. Ziceau “măi, Dane, n-ai ÅŸanse, că ăştia, cum apare un grup, cum îi înhaţă”.

A doua zi, însă, destinul s-a schimbat. “Pe 22, pe la 10 dimineaÅ£a, un coleg de la secÅ£ia maghiară mi-a spus că din zona industrială oamenii ies spre centru. Asta m-a încurajat. Am alergat la Casa de Modă, unde lucra nevastă-mea, ÅŸi le-am spus “CeauÅŸescu pică!”. Apoi am fugit la Primărie, unde deja erau vreo 200 de oameni”, îşi aminteÅŸte Vulcu.

Vulcu preÅŸedinte

Ca preÅŸedinte al Comitetului revoluÅ£ionar, actorul zice că n-are multe de povestit. “Ne-am scufundat în organizare. Am tipărit primele legitimaÅ£ii ale conducerii RevoluÅ£iei, ca să putem trece de filtre. Am mers la JudeÅ£eana de Partid, unde Sorcoiu ne-a informat cu harta despre punctele cu foc continuu, fabrici de pâine, de lapte, întreprinderi de transport, care toate trebuiau să funcÅ£ioneze. Toată noaptea ÅŸi toată ziua de după am stat în Primărie, cu excepÅ£ia a două ore când am făcut un control în oraÅŸ ÅŸi am dat o fugă până acasă, să fac un duÅŸ”.

Despre Mircea Bradu, fostul ÅŸef, Vulcu spune că a fost “un liant” între nomenclaturiÅŸti ÅŸi revoluÅ£ionari. “El îi cunoÅŸtea ÅŸi pe alÅ£ii din nomenclatură, ÅŸi putea asigura transferul de putere mai cu vorba bună. Dar a avut tentaÅ£ia mereu să-i coopteze la putere pe activiÅŸtii de partid, despre care eu sunt convins că voiau să cadă CeauÅŸescu, dar nu ÅŸi regimul”.

Cel mai mult, actorul spune că se bucură că la Oradea “nu s-au făcut greÅŸeli” ca în alte oraÅŸe. “Nu am lăsat să se înarmeze populaÅ£ia ÅŸi în oraÅŸ nu a curs sânge. Armata a propus să dăm arme populaÅ£iei, dar asta ar fi însemnat morÅ£i. MulÅ£i morÅ£i, din prostie”. ÃŽn rest, alte motive de satisfacÅ£ie zice că nu are: “Comitetul nostru cetăţenesc a funcÅ£ionat ca atare, sub denumirea asta, până a apărut Iliescu cu FSN-ul lui. Apoi, am văzut, încet-încet, cum “foÅŸtii” reveneau la putere. AÅŸa că, pentru mine, RevoluÅ£ia continuă. ÃŽn alt fel, dar continuă”…

EROI DE RANGUL DOI
Revoluţionari uitaţi

Revoluţia orădeană a avut şi alte personaje, peste care s-a aşternut uitarea timpului. Între ele merită măcar amintiţi:

Radu Davidescu, profesor (foto) - a fost numărul 2 atât alături de Bradu, cât ÅŸi de Vulcu. Spune că “prezenÅ£a necomuniÅŸtilor în primele rânduri a încurcat socotelile nomenclaturiÅŸtilor, care însă s-au descurcat foarte bine ÅŸi au rămas tot la putere”

Dan Vâlceanu (muncitor la IJTL, acum OTL) - a organizat paza Primăriei, a sediului Securităţii şi a CJ al PCR, plus patrule cu Miliţia în oraş

Lucian Kovacs (muncitor tipograf) - din 17 decembrie a împrăştiat afiÅŸe “Jos CeauÅŸescu!”, iar din 22 decembrie a fost între primii ajunÅŸi la Primărie. ÃŽn 1991 a fost condamnat de Tribunal pentru că a vandalizat un monument comunist, iar în 1992 a fost găsit mort, pe stradă, cu un hematom la ceafă

Gheorghe BochiÅŸ (muncitor la Fabrica de Blănuri) - arestat pe 16 decembrie, după ce “cârtise” împotriva regimului. Eliberat a doua zi, a fost obligat să se prezinte zilnic la Securitate. Pe 22 decembrie, vrând să intre în Primărie, a fost oprit la poartă, dar a escaladat zidul până la balcon ÅŸi a arborat un tricolor

Nicolae Petroi (controlor de zbor) ÅŸi Gheorghe Manicea (pilot) - în 24 decembrie primul a emis, iar celălalt a preluat zvonul privind atacul cu elicoptere asupra Primăriei. Azi, Manicea recunoaÅŸte: “Nu cred că am făcut bine”

Teodor ToderaÅŸ (sudor) - a “păzit” telefoanele din Primărie, până în 25 decembrie, pentru ca nimeni din interior să nu trădeze

CURAJOÅžI ÅžI RENTIERI
Revoluţie cu profit

Legea oferă revoluÅ£ionarilor beneficii materiale (de la scutiri de impozite până la spaÅ£ii comerciale ÅŸi terenuri), cele mai consistente fiind pentru urmaÅŸii “eroilor martiri”, apoi, în ordine descrescătoare, pentru “luptătorii-răniÅ£i”, “luptătorii-reÅ£inuÅ£i” (arestaÅ£i de forÅ£ele de represiune) ÅŸi, în fine, “luptătorii cu merite deosebite”.

Revoluţionarii orădeni fac parte din ultima categorie: Mircea Bradu, Laszlo Herman, Marius Aron, Radu Pop, Gheorghe Nemeş, Istvan Stanik, Cornel Oprean, Gheorghe Pop, Gheorghe Tirla, Augustin Ciortin, Doru Ban, Petru Jurcă, Marieta Popoviciu, Florian Bar, Pavel Negruţ, Liviu Lupea, Constantin Gogoneaţă, Sabo Mihai, Gheorghe Raţiu, Dan Vâlceanu, Daniel Vulcu, Radu Davidescu, Teodor Toderaş, Traian Popoviciu, Constantin Bozântan, Aurel Flonta, Gheorghe Manicea, Ioan Bordei, Teofil Moş şi Florian Serac. Penultimul, adjunct al comandantului Miliţiei, a refuzat să înconjoare cu trupe un tren sosit de la Timişoara pe 19 decembrie. Ultimul, fost prefect în guvernarea Năstase (acum director la SCT Felix) nu a reuşit să dovedească aportul său la Revoluţie.