Război în clanul Micula

Sunt nedespărţiţi acolo unde camerele de luat vederi înregistrează totul, dar între patru ochi se porcăie de parcă n-ar fi neamuri.

Născuţi în cătunul Cucuceni, la marginea satului Ghighişeni din comuna Rieni, amândoi se laudă în public cu originea din Ţara Beiuşului, dar la procesele cu care se potopesc se declară cetăţeni suedezi şi cer să li se trimită citaţiile pe adresele celor mai mari case de avocatură din Bucureşti.

BIHOREANUL a descoperit însă că, dincolo de imaginea pe care şi-o cultivă în ziare şi la televiziuni, fraţii Ioan şi Viorel Micula n-au nimic din armonia a doi gemeni, ci ambii se luptă să-i sufle celuilalt puterea şi averea. Lupta fratricidă este descrisă în dosarele celor aproape douăzeci de procese în care magnaţii se acuză reciproc de hoţie, între coperţile acestora aflându-se o poveste captivantă ca un roman poliţist.

Doi fraţi magnaţi

Pe vremea când un chioşc cu gofri şi suc la dozator încă era o realizare, doi orădeni surprindeau o ţară întreagă cu fulgerătoarea lor ascensiune: fraţii Ioan şi Viorel Micula dădeau lovitură după lovitură, reuşind în câţiva ani să fie între primii oameni de afaceri români care rivalizau cu multinaţionalele.

Reveniţi după 1990 din Suedia, unde emigraseră nu se ştie cum în ultimii ani de comunism, când ţara era mai închisă decât o cutie de conserve, şi bănuiţi tocmai de aceea că prin ei fosta Securitate îşi repunea banii în circulaţie, Ioan şi Viorel Micula au sfidat criticile şi au ajuns să influenţeze chiar politica statului prin susţinerea, întâi făţişă, apoi tot mai discretă, a marilor partide în schimbul sau în speranţa că vor primi noi facilităţi fiscale.

Începute cu discutabile scutiri de taxe la importul "miraculosului" bitter suedez, continuate pe picior mare prin eşalonări şi re-eşalonări de datorii către bugetul de stat, dezvoltate, în final, astfel încât desfac 350 de produse în peste 20 de ţări (inclusiv fosta Uniune Sovietică şi statele arabe), de afacerile gemenilor bihoreni depinde acum soarta a mai bine de 10.000 de angajaţi din peste 50 de firme membre ale grupului Transilvania General Import Export - European Food & Drinks.

Şi, totuşi, poziţionarea pe primele 3-9 poziţii în topurile celor mai prosperi români nu le-a fost de ajuns. În ultimii ani, Viorel şi Ioan Micula au ajuns să se concureze între ei, consumându-şi energiile mai mult pentru a-şi bloca reciproc acţiunile decât pentru a-şi învinge competitorii de pe piaţă şi, mai nou, recesiunea.

Împreună, dar separate

Primele zvonuri despre rivalitatea dintre Ioan şi Viorel Micula au apărut în anii 2004-2005, când cei doi au început să-şi submineze poziţiile în grupul de firme. Atunci s-a lansat şi legenda că Johnny ar fi creierul afacerilor profitabile din industria alimentară, iar Viorel "boemul" care investeşte banii în presă, prin Centrul Naţional Media.

Până atunci, fraţii aveau părţi egale în companiile trustului, dar îşi înfiinţaseră şi firme distincte ori pe care, deşi teoretic îşi împărţeau acţiunile tot în mod egal, le foloseau fiecare în scopurile sale, diferite de ale celuilalt. "Spre deosebire de firmele-mamă, pe care le-au promovat în presa proprie (ziarele Realitatea Românească, Realitatea bihoreană şi Crişana, plus televiziunile şi radiourile Naţional, Favorit, N 24 şi Transilvania TV), pentru firmele pe care şi le-au creat ori le-au folosit separat nu au făcut niciodată publicitate. Nici nu trebuia, căci rolul acestora era să încheie contracte cu firmele mari, adică Transilvania General Import (TGIE), Rieni Drinks, Rieni Food, European Food şi European Drinks, pentru care prestau servicii, de la închirieri de utilaje şi transporturi, până la distribuţie şi consultanţă", a explicat pentru BIHOREANUL unul dintre personajele importante ale trustului fraţilor Micula.

Echilibrul s-a rupt prin 2005, după ce cunoscutul văr al celor doi Miculeşti, Cornel Popa (foto), până atunci director executiv al TGIE, s-a retras complet din afaceri pentru a se ocupa numai de politică. "Johnny şi Viorel se certau şi pe vremea lui Cornel Popa, dar Popa reuşea să medieze între ei. După ce el a plecat, nemaifiind în managementul de vârf cineva din familie care să-i împace, cei doi au început să se certe deschis, tot mai des şi ireconciliabil", spune sursa BIHOREANULUI.

Afaceri de familie

Atât sursele din interiorul grupului cât şi actele din procesele pe care Ioan şi Viorel Micula şi le-au intentat la Tribunalul Bihor şi la Curtea de Apel Oradea relevă că în prezent conflictul a ajuns în faza de "care pe care", iar singurii care mai pot face pace între fraţi sunt judecătorii. Războiul cuprinde numeroase bătălii duse fie în câmp deschis, fie în tranşee, prin firmele anonime la conducerea cărora fiecare şi-a pus oamenii de încredere, şi prin care fiecare încearcă să preia controlul asupra firmelor mari deţinute în comun: TGIE, Rieni Drinks şi European Drinks, considerate "bijuteriile Coroanei".

Compania TGIE a fost fondată în anul 1991 de către Ioan Micula şi vărul său, Călin Micula, acesta din urmă având 5% din acţiuni. Iniţial, cei doi veri importau orice se vindea pe piaţă, ca de pildă brelocuri şi tricouri. În 1992, l-au cooptat în afacere şi pe Viorel Micula, cotele de participare la capitalul social devenind egale între fraţi, de 47,48%. Alte 5 procente au revenit companiei Rieni Drinks, deţinută împreună cu cinci veri, dintre care doi din ramura Micula (fraţii Călin şi Cătălin), iar trei din familia Popa (fraţii Popa Cornel, Augustin şi Traian), plus Eeva Micula, soţia suedeză a lui Viorel, cu o cotă de participare de 0,02%.

Potrivit statutului TGIE, societatea era condusă de un Consiliu de Administraţie format din trei membri: fraţii Ioan şi Viorel Micula, plus vărul Călin Micula.

Lovitură de firmă

Dacă multă vreme cel care semna actele ca director general a fost "Johnny", în 2007 Viorel a decis să-i ia locul. În 5 şi 11 mai 2007, Viorel Micula a organizat o adevărată lovitură de firmă în interiorul TGIE, convocând două şedinţe ale Adunării Generale a Acţionarilor (AGA). Dacă prima tentativă a eşuat, pe 11 mai a reuşit să întrunească AGA, unde a revocat Consiliul de Administraţie format până atunci din el, fratele Ioan şi vărul Călin, punându-şi în loc patru oameni de încredere, plus el ca preşedinte şi director general. Viorel susţinea că el devenise majoritar în TGIE, cu 52,5% din acţiuni, graţie celor 0,02% deţinute de soţia sa, Eeva, şi unei majorităţi dobândite în firma Rieni Drinks, care, la rându-i era acţionară cu 5 procente la TGIE.

Cum a ajuns Viorel să domine în cadrul Rieni Drinks o relevă procesele deschise în serie de Ioan Micula şi judecate, de atunci, fără întrerupere, de magistraţii secţiilor comerciale ale Tribunalului şi Curţii de Apel. Conform actelor depuse de acesta la instanţe, fratele său s-a autoproclamat director general în mod "fraudulos", cu scopul de a-i diminua lui pachetul de acţiuni. Astfel că prima reacţie a fost să conteste legalitatea şedinţelor AGA. La finele anului avea să câştige procesul, judecătorii anulând hotărârile favorabile lui Viorel şi dispunând radierea lui din Registrul Comerţului ca director general.

Pasul doi: Rieni Drinks

În timp ce Johnny era ocupat cu procesele, Viorel a continuat să acţioneze, dovedind că nu-şi dorise funcţia de director general ca să se împăuneze cu ea, ci pentru a putea semna actele prin care îşi mărea cota de acţiuni. Astfel, la 8 august 2008, a încheiat un contract prin care TGIE cesiona către Rieni Drinks 29,3599% din capitalul său social, contra sumei de 123,311 milioane de lei noi (circa 30 milioane de euro). "Johnny" a pornit un nou proces pentru anularea contractului, argumentând că "TGIE, prin ceilalţi doi asociaţi (adică el şi vărul Călin), nu şi-a dat consimţământul la vânzare, iar Viorel a semnat fraudulos în numele TGIE, unde se pretinde a fi director general".

"Este de notorietate că suntem asociaţi paritari. Dar, dintr-o pornire de neînţeles, Viorel Micula încearcă printr-un şir nesfârşit de acte ilegale să schimbe această situaţie şi să preia doar pentru sine conducerea tuturor societăţilor în care suntem asociaţi paritari", se plângea Ioan Micula, jurându-se că, în schimb, el nu vrea decât păstrarea egalităţii: "Nu încerc decât să protejez o situaţie juridică pe care acesta (n.r. - Viorel) nu mai vrea s-o respecte, urmărind interese meschine de fraudare a intereselor mele legitime, pentru a prelua controlul asupra TGIE şi Rieni Drinks".

"Johnny" Nimeni

Contraatacul lui Viorel Micula, dus prin cei mai scumpi avocaţi din România specializaţi în drept comercial, de la Casa de avocatură Muşat & Asociaţii din Bucureşti, nu s-a lăsat aşteptat.

Aceştia au replicat avocaţilor lui Ioan Micula, angajaţi şi ei dintre cei mai buni şi costisitori, de la Casa de avocatură Piperea & Asociaţii, că "Johnny" nici măcar nu avea dreptul să deschidă procese împotriva lui Viorel după ce devenise minoritar în TGIE şi în Rieni Drinks. În termeni juridici, Ioan Micula nu ar mai fi avut "calitate procesuală activă" deoarece, din moment ce nu participase la semnarea actului, devenise terţ - adică străin - faţă de contractul de cesiune al acţiunilor TGIE către Rieni Drinks.

Mize mari prin firme mici

Dacă în cazul TGIE a atacat frontal, pentru a prelua controlul total al unei alte firme mari din holding, Rieni Drinks, Viorel l-a luat pe fratele Ioan indirect, prin "învăluire", folosind împotriva acestuia două SRL-uri anonime din componenţa trustului: Scandic Prod şi West Leasing. Primul pas a fost ca la 15 şi 16 ianuarie 2007 să convoace şedinţe AGA ale Rieni Drinks, în care i-a revocat pe administratorii pe care îi bănuia că îi sunt fideli lui Ioan Micula, în frunte cu Traian Bulzan, punând în loc, ca administrator al Rieni Drinks, firma Scandic Prod, pe care o controla prin managerul Adrian Rotar.

Evident, "Johnny" a pornit un nou proces, dar între timp Viorel a mers mai departe, folosindu-se şi de West Leasing, sereleu devenit dintr-o dată important în structura acţionariatului Rieni Drinks. Care, la acea dată, era aproape perfect echilibrată, în sensul că fiecare frate avea câte 49,34453%, iar celelalte acţiuni erau deţinute de West Leasing - 1,309977%, Intermark - 0,0002% şi European Drinks - 0,001096%. După cum se vede, sunt foarte multe zecimale după virgule, ceea ce oglindea fragilitatea echilibrului, astfel încât cel care punea mâna pe cele 1,309977 procente ale West Leasing prelua de fapt, cu peste 50%, controlul asupra Rieni Drinks.

Ca atare, la 12 iunie 2007, Viorel Micula a convocat o AGA şi la West Leasing, unde şi-a numit trei oameni de încredere, iar aceştia, după numai o săptămână, au încheiat cu el un contract prin care i-au cedat acţiunile West Leasig la Rieni Drinks.

Abia după câteva luni, Ioan Micula a reuşit să obţină noi sentinţe prin care şi aceste operaţiuni au fost anulate de instanţele judecătoreşti, dar deja Viorel îşi atinsese ţinta, adjudecându-şi 50,653443% din totalul acţiunilor Rieni Drinks, în timp ce Ioan apărea la Registrul Comerţului cu doar 49,344453%.

Împreună separat

După cum reiese din dosare, lupta dintre cei doi a lăsat urme adânci în firmele din grupul Transilvania, ai cărui angajaţi cu funcţii sunt divizaţi în tabere şi nu mai comunică decât atunci când au de transmis mesajele patronilor ori trebuie să joace rol de tampon între aceştia. De pildă, managerul Adrian Rotar este de partea lui Viorel Micula, aşa cum Traian Bulzan e al lui "Johnny", iar jurista Ioana Blahută îl serveşte pe Viorel aşa cum Ciprian Popa o face pentru Ioan Micula.

Până şi şedinţele AGA au ajuns să se desfăşoare în locuri bizare: nu în Oradea ci departe de oraş, Ioan Micula preferând, de pildă, satul Păntăşeşti din comuna Drăgăneşti, în timp ce Viorel le ţine în Rieni. Aşijderea, şi notarii pe care îi angajează s-au polarizat în funcţie de patroni, Ioana Măduţa semnând toate actele pe care le depune la Registrul Comerţului Viorel Micula, în timp ce Ioan Micula o foloseşte în acelaşi scop pe Codruţa Vălean, fără a se mai sinchisi nici afaceriştii, nici notarii, că documentele se bat cap în cap.

O deosebire, există, totuşi între cei doi fraţi gemeni, şi anume reţinerea lui "Johnny" de a-şi folosi nevasta în treburile firmei, în timp ce Viorel s-a prevalat de căsătoria cu suedeza Eeva şi a folosit acţiunile primite de aceasta în anii '90 la TGIE pentru a putea deveni majoritar. În fine, în tot tabloul se mai remarcă şi verii gemenilor, atât din familia Micula - Călin şi Cătălin, cât şi din ramura Popa - Cornel, Traian şi Augustin, dar prin neutralitate. Cu toţii au decis să nu se amestece în lupta dintre cei doi fraţi, fie şi pentru că, fiind acţionari minori, nu ar putea înclina balanţa în favoarea unuia dintre ei.

Moştenire grea

Deşi deja s-au judecat în 12 procese, la aproape trei ani de la izbucnirea războiului Ioan şi Viorel Micula mai au pe rolul instanţelor din Oradea încă altele şase, din care patru la Tribunal, iar două la Curtea de Apel, fără ca vreunul să fi beneficiat de vreo sentinţă definitivă, care să lămurească raportul de forţe dintre ei. Motivul? Simplu: de fiecare dată când Viorel organizează câte o AGA şi mai încheie câte un contract prin care acţiunile sale se subţiază, "Johnny" mai deschide un proces. Dar, până să obţină o sentinţă, celălalt iar mai face o mutare.

Se anunţă, în concluzie, un război de uzură, îndelungat, care poate nici nu se va sfârşi în următorii ani. Iar copiii celor doi magnaţi le vor moşteni nu doar averile, sau ce vor mai rămâne din ele după încetarea crizei şi îndestularea avocaţilor, ci şi duşmăniile...

PREMIERĂ
Micula vs România

Dacă între ei se sfâşie fără menajamente, când este vorba să-şi protejeze firmele în faţa partenerilor şi a statului Ioan şi Viorel Micula sunt solidari 100%. Dovadă stă, de pildă, faptul că împreună au chemat în judecată statul român la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii de pe lângă Banca Mondială (ICSID), cerând despăgubiri de sute de milioane de euro.

"Procesul are ca obiect eliminarea unor facilităţi fiscale acordate grupului European Drinks pentru investiţiile făcute în zonele defavorizate", declara Ioan Micula acum doi ani, când s-a aflat despre existenţa procesului. Cei doi acţionari, care au şi cetăţenie suedeză, motivau că statul român nu şi-a respectat angajamentele referitoare la protecţia reciprocă a investiţiilor cuprinse în Acordul bilateral dintre Suedia şi România. Or, spunea Micula, "ca cetăţeni suedezi, investiţiile noastre în zonele defavorizate pot fi considerate investiţii străine".

Demersurile au pornit de la nemulţumirea Miculeştilor faţă de o decizie a Guvernului Năstase. Conform Ordonanţei de urgenţă privind regimul zonelor defavorizate, emisă în 1998 sub guvernarea CDR, grupul TGIE primea facilităţi fiscale pe 10 ani, dar acestea au fost retrase după 5 ani de guvernarea PDSR.

Deşi anul trecut şi-au anunţat disponibilitatea să stingă amiabil litigiul cu statul român, cei doi nu au găsit "niciun interlocutor", astfel încât cauza se judecă la Tribunalul ICSID de către o instanţă alcătuită dintr-un elveţian, un bulgar şi un german.

IMPERIUL MICULA

Cotată în urmă cu doi ani la circa 700 de milioane de euro şi redusă anul acesta la circa 500 de milioane, averea fraţilor Micula provine din afacerile derulate prin mai bine de 50 de firme. "Atât de multe încât poate nici ei nu le mai ţin şirul", spune un apropiat al magnaţilor.

Cele mai cunoscute sunt fabricile de producţie de pe platforma Rieni-Sudrigiu (Rieni şi European Food & Drinks), dar Miculeştii au scos sume uriaşe şi prin SRL-urile mici. Acestea prestează diverse servicii pentru firmele mari din holding, care în acest fel, în loc să plătească impozite la stat, achită transport ori consultanţă firmelor mici, de la care banii se întorc mai uşor în conturile patronilor.