DeÅŸi este cel mai cunoscut exemplu, Palatul Baroc nu e singura clădire din Oradea retrocedată Episcopiei Romano-Catolice, BIHOREANUL dezvăluind de-a lungul anilor ÅŸi situaÅ£ii când Dieceza a forÅ£at înstăpânirea peste clădiri pe care nu le-a avut nicicând.

Un nou caz le întrece însă pe toate: cel al clădirii din PiaÅ£a Creangă nr. 2, fost spital pentru săraci înainte de al doilea război, apoi secÅ£ie de interne a Spitalului orăşenesc ÅŸi, în anii '90, spaÅ£iu de practică pentru studenÅ£ii de la Stomatologie.

Retrocedarea a încălcat o hotărâre judecătorească definitivă ÅŸi irevocabilă ce arăta că Episcopia n-a dovedit niciodată că a fost proprietara lui, ÅŸi s-a făcut printr-un simplu proces-verbal întocmit de un anonim care a semnat în locul ministrului FinanÅ£elor, de nepotul liderului UDMR, Marko Bela, ÅŸi de episcopul Tempfli Jozsef. Ulterior, deÅŸi actul nu avea valoare juridică, un alt reprezentant al UDMR, ÅŸef la Oficiul de Cadastru Bihor, a semnat în baza lui, întăbularea Episcopiei în Cartea Funciară. Încălcând ÅŸi el legea.

Pretenţii da...

Povestea retrocedării ilegale a clădirii din PiaÅ£a Creangă, în suprafaţă de 7.732 de metri pătraÅ£i, a început în anul 1998, când aceasta era folosită de Facultatea de Medicină ÅŸi Farmacie. În acel an, Episcopia Romano-Catolică a deschis un proces împotriva DirecÅ£iei FinanÅ£elor Bihor (ca instituÅ£ie ce reprezenta Statul Român), a Consiliului Local Oradea ÅŸi a Consiliului JudeÅ£ean Bihor (acestea neavând, însă, nicio calitate procesuală), a DirecÅ£iei Sanitare (ca administrator al imobilului) ÅŸi a Universităţii (căreia, prin Facultatea de Medicină, DirecÅ£ia Sanitară i-a dat clădirea în administrare operativă în 1993).

Procesul a început la Judecătoria Oradea sub forma unei acÅ£iuni în revendicare, deoarece încă nu apăruse nicio ordonanţă ori lege care să reglementeze situaÅ£ia bunurilor naÅ£ionalizate de la cultele religioase. AÅŸadar, Episcopia, reprezentată prin avocatul Menesi Tibor, s-a folosit de dreptul civil, argumentând că, dacă acesta prevede imprescriptibilitatea dreptului la proprietate, poate revendica imobilul fiindcă i-a aparÅ£inut.

... dovezi ba!

În faÅ£a instanÅ£ei, însă, reprezentanÅ£ii Episcopiei n-au putut prezenta niciun act de proprietate. Teodor Maghiar (foto), rectorul din acea vreme al Universităţii, singura instituÅ£ie care a apărat în proces interesul Statului, arăta că imobilul n-a fost naÅ£ionalizat în baza decretului privitor la bunurile bisericeÅŸti, ci a Decretului 302/1948, privind spitalele particulare ÅŸi, ca atare, a cerut respingerea acÅ£iunii. Judecătoria i-a dat câÅŸtig de cauză, motivând că "reclamanta nu a administrat nicio dovadă din care să rezulte calitatea sa de proprietar". Episcopia a făcut apel la Tribunal, însă ÅŸi această instanţă a decis la fel, pe acelaÅŸi motiv.

NemulÅ£umită, Episcopia a făcut recurs la Curtea de Apel, cerând de astă dată "punerea în acord cu realitatea a CărÅ£ii Funciare (n.r. - unde proprietar era Statul), în eventualitatea unei legi care va reglementa situaÅ£ia bunurilor bisericeÅŸti abuziv confiscate". În 1999, Curtea a decis, însă, că "reclamanta-apelantă nu face dovada, cu niciun act, despre proprietatea acestei construcÅ£ii" ÅŸi că "simplele afirmaÅ£ii nu pot duce la preconstituirea de probe în favoarea reclamantei". PretenÅ£ia Episcopiei a fost respinsă definitiv, chiar dacă avocatul acesteia a invocat, la modul general, faptul că în timpul comunismului, bisericilor le-au fost naÅ£ionalizate unele bunuri...

Ordonanţă abuzivă

La două luni după sentinÅ£a CurÅ£ii, Guvernul Radu Vasile a emis, însă, celebra OG 83/1999, privind restituirea bunurilor bisericeÅŸti naÅ£ionalizate de regimul comunist, act în care - surpriză - clădirea din PiaÅ£a Creangă 2 apărea la poziÅ£ia 18 pe lista celor retrocedabile.

La 17 iulie 1999, conducerea Universităţii a protestat, adresând Guvernului un memoriu în care arăta că "Episcopia, prin date eronate, încearcă pe orice cale ilegală să intre în proprietatea acestui imobil" ÅŸi în care anexa cele trei hotărâri judecătoreÅŸti ce demonstrau că Episcopia n-a fost proprietara clădirii. Zadarnic, fiindcă după doar trei luni aceasta rezolva problema în favoarea ei: la 7 octombrie, episcopul Tempfli Jozsef trimitea Universităţii o adevărată somaÅ£ie, informând că "în baza OG 83 ÅŸi a Notei de constatare a Comisiei speciale de restituire a fost restituit Episcopiei fostul spital Sf. Iosif", cerând imperativ ca rectorul să se prezinte la sediul Diecezei pentru întocmirea unui protocol de predare a clădirii ÅŸi a unui contract de închiriere.

Înscriere penală

În noiembrie 2000, profitând că ÅŸeful Oficiului de Cadastru era Csete Sandor (foto), adică tot un reprezentant al UDMR, Episcopia s-a întabulat în CF ÅŸi a cerut din nou ca Universitatea să achite chirie. Maghiar i-a răspuns, totuÅŸi, lui Tempfli neobiÅŸnuit de tăios. "Comisia n-a avut la întocmirea notei de constatare documentaÅ£ia completă ÅŸi corectă pentru stabilirea adevăratului proprietar", spunea rectorul în martie 2001, refuzând totodată plata oricărei chirii către Episcopie, ca să nu-i recunoască dreptul de proprietate.

Chiar dacă intenÅ£iile lui Maghiar erau bune, n-a fost însă cea mai potrivită apărare. Universitatea putea ataca în instanţă anexa din OG care se referea la clădirea din PiaÅ£a Creangă, deoarece ea încălca o hotărâre judecătorească definitivă ÅŸi irevocabilă. De asemenea, tot pe cale judecătorească, putea cere anularea înscrierii din CF ca fiind abuzivă.

În primul rând pentru că nota de constatare fusese semnată doar de un reprezentant, încă rămas necunoscut, care a iscălit ilizibil "pt. Min. FinanÅ£elor", de vicepreÅŸedintele Comisiei, Marko Attila (nepotul liderului UDMR Marko Bela, pe atunci subsecretar de stat la Departamentul pentru RelaÅ£ii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului), ÅŸi de episcopul Tempfli Jozsef. Adică, practic, de numai una din părÅ£ile interesate! În al doilea rând, fiindcă o notă de constatare nu are nicio valoare juridică, pentru înscrierea în CF legea prevăzând ca obligatorie fie existenÅ£a unui act administrativ, fie existenÅ£a unei hotărâri judecătoreÅŸti!

E cu întors

În această poveste, partea pozitivă pentru Statul Român este că potlogăria de la finele anilor '90 poate fi îndreptată. Åži, culmea, tot pe baza dreptului civil, invocat atunci de reprezentanÅ£ii Diecezei. Altfel spus, fiindcă proprietatea e un drept imprescriptibil, neafectat de scurgerea unui termen, reprezentanÅ£ii statului pot iniÅ£ia un proces pentru anularea înscrierii în CF.

Contactat de BIHOREANUL, după ce a studiat cazul ÅŸi s-a consultat cu juriÅŸtii instituÅ£iei, prefectul Gavrilă Ghilea (foto) spune că va face, neîndoios, acest demers. "JuriÅŸtii afirmă că ar fi un proces simplu, tocmai fiindcă acea notă de constatare nu are nicio putere juridică ÅŸi, ca atare, nu poate produce efecte juridice", spune prefectul.

AÅŸa că, dacă Ghilea va proceda cum spune, bihorenii ar putea asista la o premieră: ar fi întâia oară când o mare ilegalitate imobiliară ar fi îndreptată în interesul statului. La urma-urmei, în al fiecăruia dintre cetăţeni, care plătesc taxe ÅŸi impozite, indiferent de confesiune ÅŸi naÅ£ionalitate...

"Când am venit rector, am decis să nu mai folosim clădirea din PiaÅ£a Creangă 2, tocmai pentru a nu plăti chirie Episcopiei Romano-Catolice"

Cornel Antal, rectorul Universităţii

MINCIUNÄ‚ ÎN SUTANÄ‚
Biserică imobiliară

Acum trei ani, BIHOREANUL a mai dezvăluit un caz în care, deÅŸi nu a avut niciodată vreun drept asupra ei, Episcopia Romano-Catolică a făcut tot posibilul să devină proprietara clădirii din calea Republicii 5, în care a funcÅ£ionat Policlinica Mare. Astfel, Episcopia s-a pretins continuatoarea Ordinului Călugărilor Mizericordieni, care ar fi deÅ£inut terenul de sub imobil.

AfirmaÅ£ia e flagrant mincinoasă, iar asta o demonstrează - culmea! - actele fostei administraÅ£ii ungureÅŸti. Potrivit acestora, clădirea a fost construită ca Palat al FinanÅ£elor în 1899, "la comanda ÅŸi în beneficiul Statului Maghiar", pe un teren ce fusese al mizericordienilor până în 1898, când a devenit proprietatea statului maghiar. Or, în baza Tratatului de Pace de la Versailles, după Marea Unire din 1918, Regatul Român a preluat, legal, toate bunurile din Ardeal ale Ungariei.

Cartea Funciară ÅŸi actele istorice nu sunt însă singurele care demontează minciunile Episcopiei, ci ÅŸi legislaÅ£ia actuală, OG privind retrocedarea bunurilor bisericeÅŸti arătând că "sunt abuzive acele preluări de proprietăţi produse între 6 martie 1945-22 decembrie 1989". Fie ÅŸi numai în baza acestei prevederi, revendicarea nu trebuia nici măcar înregistrată la Comisia de restituire de la BucureÅŸti. Comisia nu doar că a înregistrat-o dar, de 10 ani, refuză să ia o decizie. Chiar dacă adevăratul proprietar, Consiliul JudeÅ£ean, care ar putea-o amenaja, se înghesuie într-un sediu prea mic, iar pentru unele din structurile aflate în subordinea sa achită chirie chiar... Episcopiei!