Incidentul a avut loc vinerea trecută, în jurul orei 15. Orădeanul, în vârstă de 50 de ani, se întorcea din Ungaria, iar în apropierea Punctului de trecere a frontierei Salonta a luat în maşină o autostopistă care l-a rugat să o treacă graniţa.
La scurt timp după ce şi-a lăsat pasagera într-o benzinărie din Salonta, bărbatul a observat că dintr-o borsetă pe care o avea pe bancheta din spate a maşinii, locul în care a stat femeia, îi lipsesc 200 lei, motiv pentru care a reclamat imediat furtul la Poliţie.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii salontani au şi găsit-o pe hoaţă în aceeaşi zi. E vorba de o femeie de 41 de ani din comuna Batăr, o clientă mai veche de-a lor, cercetată în mai multe dosare pentru furturi de biciclete.
"Poliţiştii au recuperat integral prejudiciul şi l-au restituit păgubitului. Cercetările în cauză sunt continuate de Poliţia municipiului Salonta", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.