Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că nu se mai preiau solicitări de finanţare, întrucât banii alocaţi de Administraţia Fondului de Mediu judeţului nostru s-au epuizat. 1.015 bihoreni au depus astfel de dosare la APM, valoarea cumulată a acestora fiind de 6.345.955 lei.
Până acum AFM a evaluat 800 de dosare din Bihor, depuse în perioada 1 iulie - 2 septembrie, din care 699 au fost aprobate. Listele cu persoanele acceptate sau respinse în program se regăsesc pe site-ul Administraţiei Fondului de Mediu.
De asemenea, 238 de bihoreni au semnat contractul de finanţare, în timp ce 86 au şi depus deja cererea de decontare, ceea ce înseamnă că şi-au montat noile sisteme.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.