Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a anunţat, joi, că moldoveanul a fost depistat în cursul zilei de miercuri, la Punctul de Trecere al Frontierei Borş. "Bărbatul s-a legitimat cu o carte de identitate românească eliberată în judeţul Cluj şi a trezit suspiciunea poliţiştilor de frontieră care, în urma verificărilor cu aparatura din dotare au constatat că este un fals total", se arată într-un comunicat al IJPF.
Moldoveanul a fost condus la sediul sectorului de frontieră, unde le-a declarat poliţiştilor că a cumpărat cartea de identitate falsă cu 800 de euro, de la un conaţional a cărui identitate nu o cunoaşte.
Omul a intrat legal în România pe 6 iulie, prin PTF Sculeni, şi a călătorit pe ruta Iaşi - Cluj - Oradea. El voia să treacă ilegal în Ungaria, deoarece voia să ajungă la muncă în Italia.
"Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare pentru infracţiunile de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat", se mai precizează în informare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.