URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fiecare are impresia că meseria lui e cea mai importantă, că fără el nu se poate, că oricum eforturile nu-i sunt răsplătite și că salariul nu e niciodată de ajuns. Așa că nu trebuie să ni se pară nemaiîntâlnit comportamentul angajaților de la UPU.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ştiam că Sicilia e cea mai săracă zonă, dar una dintre cele mai frumoase, cu nenumărate vestigii ale unor civilizaţii străvechi, cu straturi greceşti, romane, arabe, normande, hispanice. Ca de obicei, am întâlnit şi acolo români, mai mulţi decât m-aş fi aşteptat. Unul, Ionuţ, din Dâmboviţa, mi-a spus că în ruptul capului nu s-ar întoarce în România. "Banii pe care voi îi primiţi acum în ţară sunt bani mincinoşi, n-o să vă ţină mult"...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
18 Noiembrie 2010, 15:57

Ministrul de Interne la Oradea: "Tehnic nu avem nicio problemă în ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aderarea României la spaţiul Schengen nu va întâmpina nicio greutate din punct de vedere tehnic. "Tehnic nu avem nicio problemă în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen. Comisia de evaluare a plecat ieri (n.r. miercuri) din România cu o impresie bună, pozitivă, cu privire la îndeplinirea condiţiilor asumate. Am făcut ceea ce am promis că vom face", a declarat joi, Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, în cadrul unei conferinţe de presă la Oradea.

Prezent la eveniment, chestorul Ioan Buda, şeful Poliţiei de Frontieră Române, cel care a însoţit experţii Schengen pe parcursul vizitei de evaluare desfăşurată în perioada 15 - 17 noiembrie, a afirmat că România a îndeplinit toate standardele impuse pentru aderarea la Spaţiul Schengen. "Din cele şapte capitole asumate şase s-au încheiat ieri şi cele şase rapoarte încheiate sunt pozitive. Mai urmează doar evaluarea de la începutul lunii decembrie privind Sistemul Sirene", a afirmat chestorul Ioan Buda.

Conform calendarului stabilit cu experţii Schengen, ultima vizită de evaluare în România va avea loc în perioada 6 - 10 decembrie, când va fi evaluată funcţionalitatea Sistemului Informatic Schengen (SIS) - SIRENE.

Traian Igaş a mai declarat că pe parcursul vizitei în judeţul Bihor a inspectat clădirile aflate în proprietatea ministerului care vor rămâne nefolosite după aderarea la spaţiul Schengen. "Scopul vizitei a fost de a vedea la faţa locului care este situaţia cu imobilele pe care le avem în proprietate ţinând cont că odată cu aderarea la spaţiul Schengen o parte din efective vor fi relocate şi nu mai avem nevoie de ele. Din acest motiv vom începe să le transferăm fie spre administraţiile locale, fie către administraţiile judeţene", a afirmat Traian Igaş.

Ministrul de Interne a spus că imobilele situate în vămile de la graniţa de vest vor fi transferate autorităţilor locale pentru că reprezintă poarta de intrare în România şi trebuie îngrijite.

Conform evidenţelor MAI, Poliţia de Frontieră Bihor deţine 32 de spaţii în zona de graniţă, 14 dintre acestea fiind deja predate administraţiilor locale. Pentru alte 18 imobile transferul se află în faza de verificare a documentelor.

Vizita pe care o face Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor, în judeţele de la graniţa de vest a României va continua vineri în Satu Mare, iar sâmbătă în Sălaj.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)
  • Festivalul „Flori de mai”: Elevii cu cerinţe speciale şi-au demonstrat abilităţile artistice, pe scena Teatrului Arcadia (FOTO/VIDEO)
  • Meloterapie: Celebrul violonist Alexandru Tomescu le-a cântat copiilor din Spitalul Municipal Oradea cu vioara Stradivarius Elder - Voicu (FOTO/VIDEO)
  • Universitatea altfel: Târg de joburi 'asezonat' cu muzică şi dulciuri (FOTO/VIDEO)
  • Lecţia de ecologie: Preşedinţii de asociaţii au fost informaţi despre programul pilot de colectare a deşeurilor în trei fracţii (FOTO)
  • Evitaţi! Lucrările la reţeaua electrică au blocat strada Louis Pasteur din Oradea (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON