URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Decembrie 2009, 12:46

Gravida suspectă de gripă de tip nou a murit, dar copilul i-a fost salvat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tânăra însărcinată a ajuns la Spitalul Judeţean în stare foarte gravă, miercurea trecută, ea fiind transferată de la Maternitate şi izolată, cu probleme respiratorii, la secţia de Terapie Intensivă. Medicii au suspectat din start că pacienta este infectată cu virusul AH1N1, au prelevat probe, iar pentru că starea femeii s-a agravat, la finele săptămânii trecute au decis să scoată copilul prin cezariană.

"Mama a murit marţi, la secţia de Terapie Intensivă, iar copilul e la Maternitate. Amănunte despre acest caz nu pot da, până când vor veni toate rezultatele analizelor în urma autopsiei", a declarat dr. Florian Bodog, directorul Spitalului Judeţean.

Potrivit unor surse medicale, femeia a murit de insuficienţă respiratorie, dar până în prezent nu se ştie cu certitudine dacă aceasta avea gripă de tip nou sau nu. În timp ce şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă, susţine că "rezultatul a venit şi nu este gripă provocată de AH1N1", surse medicale apropiate acestui caz au relatat că, de fapt, prima probă extrasă din faringele femeii a fost neconcludentă, iar specialiştii de la Institutul Cantacuzino nu au reuşit să stabilească, încă, dacă femeia are sau nu gripă de tip nou. "În urma autopsiei, s-au prelevat probe din organe şi s-au transmis din nou Institutului, pentru noi analize", au spus aceleaşi surse.

Potrivit dr. Valeria Filip, directoarea medicală a Maternităţii orădene, bebeluşul nu a fost afectat de boala mamei. "Copilul a fost născut la 32 de săptămâni şi e echilibrat. Sperăm ca starea lui să evolueze bine", a declarat Filip.

Statisticile Ministerului Sănătăţii arată că în data de 27 noiembrie în Bihor au fost confirmate două cazuri de persoane bolnave cu gripă de tip nou. Nimeni nu a confirmat însă dacă vreunul dintre ele este al gravidei sau nu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON