Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva unui bărbat de 48 de ani din localitatea Sântandrei pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.
Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie 2006 - martie 2009, în calitate de gestionar al unei societăţi comerciale bihorene, bărbatul şi-a însuşit contravaloarea mărfurilor vândute de societate iar pentru a acoperi lipsa banilor, a întocmit mai multe facturi fiscale şi chitanţe pentru încasare numerar în care a menţionat date nereale.
"Prejudiciul provocat astfel a fost estimat de partea vătămată la suma totală de 192.336,8 lei", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.