URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Noiembrie 2010, 13:14

Focar de trichineloză în Cheţ: 49 de bihoreni internaţi, după ce au mâncat carne de porc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat marţi că a demarat o anchetă după ce 49 de persoane din judeţ au ajuns la spital cu trichineloză, deoarece au consumat carne de porc de la un localnic din satul bihorean Cheţ, lângă Marghita.

Tot mai mulţi bolnavi

"Din ancheta epidemiologică preliminară rezultă că în data de 2 octombrie 2010, în localitatea Cheţ, o persoană a cumpărat un porc de aproximativ 200 kg pe care l-a sacrificat şi comercializat în intervalul 2-5 octombrie 2010, fără a fi efectuat examenul trichineloscopic. Bolnavii intervievaţi susţin că au întrebat vânzătorul în legătură cu acest aspect", se arată într-un comunicat al DSP Bihor.

Primul pacient a fost internat abia pe 26 octombrie, deoarece simptomele bolii s-au agravat după perioada de incubaţie, cu diagnosticul de gastroenterecolită acută, iar în zilele care au urmat tot mai mulţi s-au prezentat la spital. Majoritatea victimelor sunt internate la Secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, dar şi la Spitalul Municipal Marghita. "Specialiştii de la Boli Infecţioase, în baza analizelor de laborator şi a circumstanţelor epidemiologice sugestive, au stabilit că diagnosticul e trichineloză", se mai precizează în comunicat.

Până marţi dimineaţă la ora 8, un număr de 49 de bihoreni au fost internaţi, dar numărul lor ar putea să crească. "Din investigaţiile specialiştilor epidemiologi a reieşit că numărul consumatorilor este mai mare, estimându-se ca în perioada următoare să mai apară noi cazuri cu diagnostic de trichineloză datorită perioadei de incubaţie (de la infecţie la primele manifestări de boală) variabilă de la individ la individ", se mai arată în comunicat.

DSP a informat despre focar atât linia de gradă a Spitalului Municipal "Dr. Pop Mircea" Marghita, pentru a gestiona şi identifica rapid pacienţii infectaţi, Direcţia Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, dar şi Centrul Regional de Sănătate Publică Cluj-Napoca, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii.

Atenţie!

Reprezentanţii DSP au mai afirmat că în cazul bolnavilor de trichineloză, debutul bolii este diferit, fie sub formă de alergie, pneumonie, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare ori gastroenterocolită, medicii de familie urmând să asigure un tratament simptomatic.

Deoarece începe perioada tradiţională de sacrificare a porcilor înaintea Sărbătorilor de iarnă, DSP reaminteşte populaţiei măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin trichineloză: să controleze carnea de porc sacrificat în gospodăria proprie în centrele autorizate ale autorităţilor sanitar-veterinare şi să respecte recomandările acestora, să achiziţioneze carne numai din centre comerciale specializate şi autorizate igienico-sanitar, care pun în vânzare numai produse avizate sanitar-veterinar, dar şi să renunţe la obiceiuri culinare riscante, cum ar fi consum de carne/preparate din carne crudă sau insuficient prelucrată (prepararea termică "în sânge", pastramă, cârnat uscat sau afumat, şuncă).

"În caz de nerespectare a acestor măsuri, consecinţele asupra sănătăţii populaţiei pot fi dramatice (de la forme medii de îmbolnăvire până la forme grave soldate cu deces), iar presiunea economică asupra serviciilor de sănătate (consultaţii, internări, costul medicamentelor) este foarte mare", avertizează specialiştii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON