URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Octombrie 2010, 18:15

Clădirea Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" va fi retrocedată Episcopiei Ortodoxe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii orădenilor se întrunesc joi, de la ora 14, în şedinţă ordinară pentru a aproba protocolul de predare a imobilului care adăposteşte Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" din strada Republicii 48 către Episcopia Ortodoxă.

Conform raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, clădirea şi terenul aferent au fost retrocedate prin Decizia 1490 din 2007 a Comisiei speciale de retrocedare de pe lângă Guvern în favoarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei. Deşi Administraţia Imobiliară a atacat decizia în instanţă, aceasta a rămas definitivă, prin sentinţa irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza protocolului de predare-primire, noul proprietar al imobilului se va obliga să păstreze actuala destinaţie a clădirii vreme de cinci ani, dar începând de la data de 1 noiembrie 2007, când a fost emisă decizia de retrocedare, să execute lucrările de reparaţii care îi revin şi să despăgubească municipalitatea pentru adăugirile făcute imobilului. În schimb, Primăria va suporta toate cheltuielile legate de funcţionarea unităţii de învăţământ, va suporta toate reparaţiile curente şi va achita proprietarului o chirie lunară care va fi stabilită conform legii.

Pe lista de dezbateri a întâlnirii de joi se mai numără aprobarea "programul de măsuri privind combaterea fenomenelor meteo periculoase din timpul sezonului rece", care urmează să fie asumat de către RER Ecologic. Programul vizează combaterea formării poleiului şi neutralizarea acestuia, măsurile de deszăpezire pentru perioada când stratul de zăpadă are până la 5 centimetri (care se vor lua doar la solicitarea expresă a municipalităţii) şi măsurile când stratul depăşeşte 5 centimetri.

Conform proiectului de hotărâre, în toate fazele acţiunii, convocarea personalului de intervenţie se va face în termen de maxim o oră de la alertarea primită de la dispecerul de serviciu al Poliţiei Comunitare, de la alte instituţii sau chiar prin autosesizarea conducerii RER Ecologic.

Pentru serviciile care urmează a fi prestate, operatorul de salubritate a cerut municipalităţii majorarea tarifelor, fapt pentru care consilierii locali vor lua în discuţie şi ajustarea acestora cu indicele de inflaţie din perioada octombrie 2009 - septembrie 2010, respectiv 7,30%, conform raportului Institutului Naţional de Statistică. Dacă vor fi aprobate, noile tarife vor intra în vigoare începând cu data de 1 noiembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
de ce
de ce se intampla astea in colegiul tehnic dimitrie leonida ;de ce acum trebuia sa se mute
Postat 27 August 2011, 12:30 de simina
Era si cazul....
Era si cazul sa mai primeasca si ortodocsii ceva, nu tot vaticanul oradean.......
Postat 28 Octombrie 2010, 09:18 de orto
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON