URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Există destul de multe femei care sunt atrase de o anumită tipologie de bărbaţi: aroganţi, duri, insensibili, flegmatici, care încearcă mereu să-şi controleze partenera ori sunt pur şi simplu narcisişti incurabili. Bărbaţii aflaţi la polul opus nu le atrag: calmi, atenţi, politicoşi, răbdători, care respectă graniţele intimităţii impuse de femeie. Cum se face atunci că unele femei aleg parteneri din prima tipologie, ajungând în relaţii abuzive în care se complac, când sunt curtate în acelaşi timp de "băieţii buni"?
14 Ianuarie 2010, 09:40

Asistaţii municipalităţii vor primi bonuri valorice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până la sfârşitul anului 2010 municipalitatea orădeană va avea un inventar complet al problemelor sociale ale orădenilor pe suportul unor hărţi digitale.

Primăria, Universitatea Oradea, prin intermediul Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane şi Fundaţia Ruhama au demarat miercuri proiectul "SOCIO-GIS. Parteneriat public-privat pentru îmbunătăţirea serviciilor sociale din Oradea prin crearea de hărţi sociale digitale şi contractarea serviciilor sociale către ONG-uri prin sistemul de voucher".

Proiectul are un buget de 74.680 euro şi este finanţat de guvernele Islandei, principatului Liechtenstein şi Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (EEA). Constribuţia locală se ridică la 5.974 euro.

Prezent la conferinţa de presă organizată cu ocazia lansării proiectului, primarul Ilie Bolojan s-a declarat deschis colaborării cu organizaţiile neguvernamentale şi a spus că susţine introducerea sistemului cu vouchere ca sistem de plată a serviciilor sociale de către asistaţii Primăriei. "Introducerea unui sistem cu vouchere care să dea persoanei asistate libertatea să folosească bonul valoric cum crede de cuviinţă în mod propoţional cu nevoile reale pe care le are este un lucru bun", a declarat edilul şef.

Pe baza voucherului, asistaţii vor putea să "cumpere" de la ONG-uri servicii sociale care ulterior vor fi decontate de municipalitate. Pentru început, în anul 2010, municipalitatea va acorda vouchere unui număr de o sută de orădeni pentru a testa viabilitatea sistemului. Cuantumul unui bon valoric va fi stabilită abia la adoptarea bugetului pe anul în curs.

În paralel, în cadrul proiectului vor fi realizate primele hărţi digitale cu problemele sociale ale orădenilor, structurate pe cartiere. "La finalul proiectului vom avea rapoarte şi hărţi sociale noi, astfel încât, pe anumite cartiere, administraţia socială să poată implementa politici sociale noi în concordanţă cu nevoile populaţiei din această zonă", a spus Tina Daragiu (foto), directorul executiv al Fundaţiei Ruhama.

Pentru implementarea proiectului, la sediul Primăriei va fi montat un server pe care angajaţii Administraţiei Social Comunitare Oradea şi membrii organizaţiilor neguvernamentale vor încărca date cu privire cazurile sociale identificate şi problemele identificate. "Aceste hărţi digitale vor permite realizarea unei analize sociale, evaluarea serviciilor sociale şi planificarea mai bună a acestora", a spus Adrian Hatos, prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Socio - Umane din cadrul Universităţii Oradea.

Municipalitatea a mai implementat un proiect similar, dar de o anvergură mai mică, în anul 2003, când a creionat harta sărăciei la nivelul municipiului Oradea. La acea vreme studiul a dus la concluzia că pătura socială cea mai săracă din municipiu locuieşte, în mod paradoxal, în zona centrală. Pe atunci, multe străduţe din centrul oraşului nu erau conectate încă la reţeaua de apă şi canalizare şi la cea de termoficare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)
  • Cea de-a XXII-a ediție a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor a debutat cu o dublă lansare de carte (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON