URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2017, 15:30

Garda de Mediu, "impotentă" în faţa drujbaşilor care "toaletează" arborii din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La şedinţa Colegiului Prefectural de miercuri, prefectul Claudiu Pop şi subprefectul Iulius Delorean au chestionat Garda de Mediu Bihor pe tema toaletărilor de arbori din Oradea, argumentând că presa locală şi ecologiştii acuză că toaletările prost făcute duc la uscarea arborilor.

Subiectul l-a deschis Delorean, care a cerut să i se spună dacă aceste toaletări se fac sau nu "aşa cum se predă la facultate".

Reprezentanta Gărzii de Mediu la şedinţă, comisarul Monica Crişan, i-a spus însă că instituţia pe care o reprezintă nu are atribuţii în acest sens: "Legea prevede că toaletările se fac în baza unei autorizaţii emise de Primărie".

Întrebată apoi de prefect dacă comisarii de mediu pot lua măsuri în cazul unor copaci uscaţi din cauza toaletărilor prost făcute, Crişan a spus că "nu există prevederi legale în acest sens".

"Până la urmă, respectă sau nu regulile, e totuna. Nu aveţi ce să le faceţi. Au mână liberă să facă ce doresc", a concluzionat prefectul Pop, aprobat de Crişan.

Prefectul le-a cerut, în conseicnţă, comisarilor de mediu să propună o modificare legislativă, astfel încât Garda de Mediu să aibă competentenţe şi în aceste probleme.

Aşa cum BIHOREANUL a arătat, la comanda Primăriei, un plop secular de pe Aleea Gojdu a fost ciuntit, săptămâna trecută. Aceasta a fost a doua toaletare făcută arborelui, iar ecologiştii orădeni acuză că taman toaletările făcute anul trecut, total neprofesionist, au dus la uscarea mai multor crengi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
....mda
... si atunci de ce intindeti mana sa luati salariul. Sau ca toti bugetarii, va plangeti de toate si de toti dar, asteptati sa vina pensia cat mai mare si mai grasa. BRAVO NATIUNE, sa vina pensia
Postat 11 Mai 2017, 02:15 de FLORIN64
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON