URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2010, 11:57

Se înfiinţează o academie internaţională anticorupţie, România fiind stat fondator

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Parteneriatului European Împotriva Corupţiei, Martin Kreutner, a anunţat miercuri la Băile Felix, unde se desfăşoară a zecea conferinţă anuală a acestui organism, că anul viitor va fi înfiinţată o academie internaţională anticorupţie, cu statut de instituţie de învăţământ post-universitar, al cărei rol va fi acela de a perfecţiona pregătirea profesională a ofiţerilor de poliţie, procurorilor, judecătorilor şi înalţilor funcţionari publici europeni în lupta anticorupţie.

"În cursul zilei de ieri (n.r. - marţi), am avut o foarte scurtă întrevedere cu ministrul Justiţiei din România şi i-am spus că Departamentul antidrog al Naţiunilor Unite, OLAF, Interpolul şi Republica Austria au lansat iniţiativa înfiinţării unei academii internaţionale anticorupţie, prima de acest gen din lume", a spus preşedintele Parteneriatului European Împotriva Corupţiei (EPAC), Martin Kreutner, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, după deschiderea festivă a celei de-a zecea conferinţe anuale a acestui organism, la care participă peste 100 de ofiţeri de poliţie, procurori, judecători şi înalţi funcţionari publici din statele membre UE şi cele ale Consiliului Europei.

"Va fi o instituţie de educaţie şi de cercetare, cu programe de master, care va promova curicula aceasta privind corupţia la nivel mondial. Va aborda fenomenul corupţiei într-un format foarte disciplinat, la nivel de curiculă şcolară", a explicat preşedintele EPAC.

Martin Kreutner a adăugat că "România va fi unul din statele fondatoare" ale acestei academii şi că noua instituţie "va fi operaţională în a doua jumătate a anului viitor".

EPAC este o organizaţie care reuneşte structurile de aplicare a legii cu atribuţii anticorupţie din toate statele membre ale Consiliului European, iar din România sunt membre EPAC Direcţia Generală Anticorupţie, DNA, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Interne din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi Ministerul Justiţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON