URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2016, 08:44

Să conlucrăm! Conferinţă româno-maghiară de istoria Transilvanei, la Universitatea din Oradea (FOTO)

Joi şi vineri se desfăşoară la Oradea conferinţa dedicată cercetătorilor şi doctoranzilor în istorie, pe tema istoriei şi istoriografiei Transilvaniei. Evenimentul, denumit "Provocări noi şi răspunsuri în cercetarea istoriei Transilvaniei", organizat de către Asociaţia Doctoranzilor şi Tinerilor Cercetători Maghiari din România, filiala Bihor, cu sprijinul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea din Oradea, iese în evidenţă în primul rând prin mesajul pe care doreşte să-l transmită.

Atât cercetătorii şi doctoranzii români, cât şi cei maghiari, unii veniţi de la instituţii din Budapesta şi Cluj-Napoca, sunt de acord că astfel de evenimente subliniază că, dincolo de cercetările propriu-zise efectuate de către fiecare în parte, există necesitatea unei mai bune colaborări între aceştia. Conlucrarea este, astfel, termenul cel mai potrivit pentru a descrie desideratul cercetătorilor angrenaţi în această manifestare ştiinţifică.

Deschiderea conferinţei a fost organizată joi la biblioteca Universităţii din Oradea. Moderatorul, Áron Tötös, doctorand al Şcolii de Istorie, Universitatea din Oradea, a arătat că discuţiile din cadrul acestei conferinţe se referă la Transilvania în sensul larg al conceptului, inclusiv Crişana, Banatul şi Maramureşul. "Nu sunt foarte mulţi doctoranzi preocupaţi de istoria Transilvaniei. Ne dorim să existe cercetători care să folosească atât limba română, cât şi cea maghiară în cercetare", a spus Tötös. Conferinţa se află la prima ediţie, dorinţa organizatorilor fiind ca aceasta să se desfăşoare anual. "Ne dorim să fim o punte ce leagă cercetătorii care au teme similare de cercetare, dar sunt vorbitori de limbi diferite", a precizat Tötös.

În cuvântarea sa, istoricul şi profesorul universitar Gabriel Moisa a arătat că "nu este puţin lucru să ne întâlnim pe coordonate care ne unesc pe toţi", făcând referire mai ales la "cei care analizează profesionist istoria, care o fac cu onestitate", în acest fel "prezentul şi viitorul neavând de suferit". "Nu avem cum să fim separaţi, dacă studiem istoria cu onestitate", a conchis profesorul.

Specialist în istoriografia transilvăneană şi istoria comunismului în România, Moisa a făcut apoi o scurtă trecere în revistă a modurilor în care, în trecutul postbelic al României, istoriografia Transilvaniei a fost influenţată, mai corect dirijată de către autorităţi, respectiv folosită ca un instrument de susţinere a diferendelor româno-maghiare. A fost cel mai larg proces al rescrierii istoriei României, din punctul de vedere al ideologiei comuniste.

"Istoricul are simţul măsurii şi are antidotul pentru multe din aceste neînţelegeri", a subliniat Moisa.

Participanţii au convenit că interpretările diferite, determinate de regimurile politice, au lăsat influenţe nefaste ce trebuie acum analizate la rece, astfel încât să se identifice calea corectă de scriere a istoriei.

Instituţiile reprezentate la conferinţă sunt Universitatea din Oradea, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca, Universitatea Eötvös Lóránd Budapesta şi Universitatea Eszterházy Károly din Eger. Subiectele abordate se referă la demografie, viaţă cotidiană, istorie urbană, istoria învăţământului, istorie militară, politică, nobilime şi intelectualitate transilvană. Lucrările se desfăşoară atât la Universitatea din Oradea, cât şi la Hotelul Continental Forum.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON