URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 26 MAI 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Scandal mare cu absolvirea de la Colegiul Gojdu. Au fost plângeri că sumele ce trebuie achitate, după socotelile comitetului de părinţi, sunt exagerat de mari. Au fost prevăzute carduri cadou pentru profesori, ba chiar şi bani de taxi ca aceştia să poată ajunge la banchet...
Zic şi eu
Adrian Cris
Un abuz comis la o competiţie recent găzduită de Arena Antonio Alexe din Oradea şi neştiut public până acum arată că înaintăm pas cu pas spre un regim poliţienesc în care legea nu contează decât în măsura în care e interpretată samavolnic, pentru a da o aparenţă de temeinicie comportamentelor şi deciziilor discreţionare. La începutul lunii, un orădean a fost împiedicat să intre la o partidă de baschet de către nişte jandarmi. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Street Food Fest este scump pentru că aduce în stradă preţurile din restaurante. Pereţii localurilor nu mai există, nasul nu mai este protejat de mirosurile îmbietoare, iar ochiul nu mai e protejat de preţurile din meniu. Astfel, impactul poate fi brutal. Mâncare de stradă la preţ de restaurant? Hm...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cine credeţi că are dreptate în problema sporurilor salariale ale lucrătorilor de la UPU – SMURD Bihor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În primul rând, cei care achiziţionează un autoturism trebuie să ştie că au obligaţia să efectueze toate formalităţile de înmatriculare în termen de maxim 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare. Sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii este suspendarea înmatriculării acelui autovehicul, definită de lege ca fiind operaţiunea administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ulcerul gastric apare de obicei cu 10 ani mai târziu decât cel duodenal, frecvenţa maximă fiind în jurul vârstei de 60 de ani. Boala apare mai des la bărbaţi, iar numărul cazurilor este în uşoară creştere faţă de cele de ulcer duodenal care sunt în scădere.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
24 Martie 2011, 22:25

WikiLeaks dă de gol femeile lui Băsescu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Începînd de săptămîna viitoare, Revista Kamikaze va publica documente obținute de către organizația WikiLeaks din interiorul diplomației americane, ca urmare a unui parteneriat încheiat între Revista Kamikaze și Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), care deține, în exclusivitate, toate documentele WikiLeaks referitoare la România.

Conform CRJI, este vorba de aproximativ 1.200 de telegrame diplomatice trimise la Washington. Cele mai multe dintre aceste telegrame au fost trimise de Ambasada SUA de la București, dar există documente expediate și de alte entități diplomatice. În proporție covîrșitoare, documentele acoperă perioada 2000-2010, multe dintre telegramele diplomatice trimise de Ambasada americană de la București vorbind atît despre politicieni, cît și despre jurnaliști.

Nici Elena Udrea nu a scăpat de descrierile diplomaților americani. Într-una din telegrame, actualul ministru al Dezvoltării este numită „un personaj «saucy» (sugestiv din punct de vedere sexual – n.r.), care a dus la dese speculații referitoare la natura relației ei cu Băsescu“.

În altă telegramă, stilul este și mai direct: „Ministrul Elena Udrea și fostul ministru Monica Iacob-Ridzi, a căror reputație este că au fost iubitele lui Băsescu“. Se anunţă, deci, dezvăluiri spectaculoase!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
nici vorba
o poezie scrisa chiar de el, in tinerete, dedicata mamei sale: "Iar dupa luni de mers pe-ntinderea albastra / Întors din nou la tarmul tau iubit / Ai alergat grabit spre casa / Sa vezi iar chipul mamei fericit. / Casa era pustie si cernita / Şi ai plecat incet, spre cimitir / Ca sa asezi in tarana inca proaspat ravasita / Un trandafir, trei lacrimi si-un sarut / La capul mamei ce murise trista / Cu gandul la copilul ce-a crescut." uramtoarea ELENA care exista undeva in Romania si are calitatiile ei ii va veni de hac, nimeni nu scapa de DESTIN:))
Postat 26 Martie 2011, 14:16 de anca
nici vorba
astea sunt atacuri nule deoarece Traian Basescu este scorpion are stategie avansata in ce priveste mentinerea echilibrului - focul puternic care il tine cu capul sus este un familist convins si daca are o noua Dragoste fiti siguri ca nu veti afla niciodata de ea, stie sa si pastreze secretul, elixirul tineretii sale vesnice Dragostea ca pune la inaintare alte femei pe care le sacrifica oricand este altceva,DAR SORPIONUL fara DRAGOSTE nu traieste. Un detaliu ff important ESTE ff modest ii plac femeile care ii aminteste de mama dansului, deloc alt tip de femeie.
Postat 26 Martie 2011, 14:10 de anca
superr am descoperit america!
Presa si diversi oameni politici sugerau deseori ca presedintele tarii este o persoana iubareata din fire desi cel din urma poza ca un sot ideal. Cel mai puternic atac a venit din partea liderului liberal Crin Antonescu care, nu de putine ori, il facea responsabil pe Traian Basescu de faptul ca a adus curvasareala la rang de politica de stat. Acum vorbele sale capata si mai multa substanta, deoarece site-ul Kamikazeonline.ro, sustine, citand documente publicate WikiLeaks, ca diplomatii americani considerau ca madam Udrea dar si madam Monica Iacob-Ridzi, erau, (poate sunt si acum), iubitele lui Basescu. Trebuie sa recurgem iara la zicala care sutine ca fara foc nu vedem fum In lumina acestor dezvaluiri ne putem explica mai usor dezastrul care a cuprins Romania din momentul in care Basescu a preluat activ fraiele puterii. Ne explicam si mai usor realitatile din viata politica autohtona dar si orbirea brusca de care “primul amant” al tarii da dovada atunci cand in vizorul presei sunt Udrea si Ridzi. Ne intrebam deseori care sunt motivele care au stat la baza numirii celor doua distinse si capabile doamne in functii extrem de importante, desi nimic nu le recomanda pentru acele functii. Ne intrebam daca nu mai sunt specialisti in tara? Ne intrebam care sunt motivele pentru care presedintele tine pliscul inchis atunci cand presa scoate la lumina detalii savuroase din diverse actiuni incompatibile cu legea ale celor doua doamne. Ei bine raspunsul este mult mai simplu decat ne asteptam. Dupa cum se pare cele doua dive, incurcate mai mult cu moda decat cu treburile tarii, sunt varful icebergului. Dupa toate aparentele, presedintele nostru a pornit, cu tupeu si aroganta, pe calea reformelor insotit de iubite si nu de specialisti. Modelul lui Irinel Columbeanu care isi facea din iubitele sale adevarate femei de succes folosindu-se de interventii si bani, era folosit si de megastarul de la Cotroceni. In loc sa se inconjoare de oameni responsabili specialisti in domeniile lor de activitate, seful statului roman s-a inconjurat de iubite si de persoane care nu gandesc ci doar executa pretioasele ordine venite de la el. Este tactica omului care nu are drept prieteni decat persoane mai proaste decat el, deoarece vrea sa domine si sa para genial. Mai grav este ca imaginea Romaniei in ochii strainilor se degradeaza neincetat. La fel se degradeaza si nivelu de trai al poporului mult prea scarbit de actiunile idioate gandite cu organul sexual si nu cu creierul a lui Basesu Traian. Ce ii poti cere unui astfel de individ pripasit pe la Cotroceni, si care nu se mai da dus, decat DEMISIA!
Postat 26 Martie 2011, 13:49 de un cetatean
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Totul pe față! Termoficare Oradea îşi lansează o aplicaţie prin care va anunţa avariile în timp real (FOTO)
  • Se lucrează la noul terminal al Aeroportului Oradea. Construcţia va fi gata la toamnă (FOTO)
  • Gata cu transparenţa! Ioan Mihaiu nu mai vrea întrebări din partea presei în timpul ședințelor Colegiului prefectural (FOTO)
  • Un TIR plin cu stupi cu albine, răsturnat lângă Băile Felix (FOTO / VIDEO)
  • Pompierii bihoreni 'salvează' dragostea de carte: Au donat cărţi elevilor din trei şcoli rurale (FOTO)
  • Let’s Get Green: Elevii de la Şcoala 11 au plantat 100 de puieţi de arbori (FOTO)
  • Noaptea muzeelor a atras un număr record de vizitatori în Oradea. Cozi de zeci de metri la noul sediu al MȚC (FOTO)
  • Ziua Eroilor a fost marcată cu felicitări şi diplome în Cetatea Oradea (FOTO)
  • Dezbaterile Consiliului Local Oradea se vor muta în beciurile Primăriei (FOTO)
  • Festin în Piaţa Unirii: A început Street Food Festival Oradea, cu mâncăruri apetisante şi preţuri piperate (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON