A candidat singur şi a câştigat: Bihoreanul Vasile Blaga a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PDL, în cadrul Convenţiei Naţionale a partidului. Blaga a fost ales cu 1.197 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".
Vasile Blaga este unul dintre cei mai vechi membri ai PDL şi a candidat la preşedinţia partidului şi la congresul din mai 2011, când, însă, a pierdut în faţa lui Emil Boc.
Vasile Blaga a mai ocupat fotoliul de ministru de Interne, funcţie din care a demisionat în urma mitingului poliţiştilor din toamna lui 2010. Blaga a mai condus Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în Cabinetul Emil Boc 1, până în octombrie 2009, când Guvernul a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură.
Ministru de Interne a fost şi în Guvernul Tăriceanu, între decembrie 2004 şi aprilie 2007. În 2008, Vasile Blaga a fost candidatul PDL la Primăria Capitalei, dar a fost învins de Sorin Oprescu.
În prezent Blaga este preşedinte al Senatului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.