Unsprezece persoane au decedat într-un accident aviatic petrecut luni după-amiază pe Aerodromul din Tuzla, iar alte trei persoane au fost transportate la spitalul din Constanţa, în stare gravă. În aeronavă, erau în total, în momentul accidentului, 14 oameni.
Avionul a avut probleme la decolare, după un zbor de doi kilometri prăbuşindu-se şi luând foc. Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, anchetatorii au găsit în avionul prăbuşit la aproximativ doi-trei kilometri de pista Aerodromului din Tuzla, 11 persoane decedate, alte trei persoane fiind deja la Spitalul Judeţean din Constanţa.
MApN a anunţat că avionul AN-2, prăbuşit luni la Tuzla, aparţinea Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc şi avea o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, zece militari murind, iar alţi trei fiind răniţi, precizând că aeronava a luat foc la impactul cu solul.
"Un avion AN-2, aparţinând Şcolii de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene din Boboc, care executa o misiune de zbor pentru antrenamente de paraşutare, s-a prăbuşit luni, 5 iulie, în jurul orei 17.40, pe aerodromul Tuzla. În urma catastrofei aviatice, 10 militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi 3 au fost răniţi. La bordul aeronavei se aflau 4 membri ai echipajului şi 9 militari din cadrul Forţelor Navale", precizează un comunicat al MApN.
Potrivit sursei citate, la scurt timp după decolare, aeronava a pierdut brusc înălţime şi s-a prăbuşit, luând foc în urma impactului cu solul. Incendiul a fost stins la ora 18.15.
Avionul de tip Antonov An-2 este cunoscut ca fiind cel mai mare avion de transport biplan. El a intrat în serviciul Forţelor Aeriene Române în anul 1977, iar în prezent este folosit pentru antrenamentul paraşutiştilor.
UPDATE: A mai murit un militar!
Bilanţul catastrofei aviatice petrecute luni după-amiază la Tuzla este de 12 morţi şi doi răniţi, după ce unul din cei trei militari răniţi în accident a decedat, în cursul nopţii, la Spitalul Militar.
Potrivit unui comunicat de marţi al MApN, militarul care a murit, luni noapte, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central, este locotenentul Liviu Antim.
Ministerul Apărării precizează că în urma accidentului de la aerodromul din Tuzla şi-au pierdut viaţa patru militari din cadrul Forţelor Aeriene şi opt din cadrul Forţelor Navale.
Operaţiunea de descarcerare a victimelor accidentului aviatic de la Tuzla a durat mai multe ore şi s-a încheiat în noaptea de luni spre marţi, în timp ce ancheta la faţa locului pentru a stabili cauzele accidentului continuă.
Conform unor surse din rândul investigatorilor, sunt cercetate două variante care ar fi dus producerea accidentului, una dintre acestea fiind o defecţiune tehnică, iar cea de-a doua o eroare umană, specialiştii inclinând mai degrabă spre cea de-a doua variantă. O versiune oficială legată de cauza accidentului aviatic de la Tuzla va fi prezentată după finalizarea anchetei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.