Într-un interviu acordat unui portal de ştiri, liderul partidului Marea Ucraina, Igor Bercut, a declarat că este o chestiune de timp până când ţara lor se va destrăma.
"Mai devreme sau mai târziu, Ucraina va rămâne doar cu Kievul şi alte cinci regiuni, iar restul teritoriului va fi împărţit între România, Polonia, Rusia şi Turcia", a declarat oficialul.
Acesta a spus că România va dori să recâştige Basarabia, Polonia Lvovul şi Galiţia, Turcia Crimeea, iar Rusia este oricând pregătită să anexeze zona de est a Ucrainei.
"În Istanbul, orice turist poate cumpăra o hartă unde Crimeea este vopsită în steagul turcesc", a mai spus Igor Bercut. "Iar în est, nu toţi votează neapărat pentru Rusia, ci pentru faptul că în acolo salariile şi pensiile sunt de trei ori mai mari", a completat liderul politic.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.