URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Decembrie 2014, 07:07

Tatăl unei tenismene românce, arestat în Israel, după ce şi-a pălmuit fiica pe terenul de joc

Tatăl unei tenismene românce, arestat în Israel, după ce şi-a pălmuit fiica pe terenul de joc foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Scenă şocantă, la un turneu de tenis desfăşurat în Israel. Una dintre cele mai talentate sportive din România, Andrada Ioana Surdeanu, în vârstă de 16 ani, a fost lovită chiar pe terenul de joc de tatăl ei, care îi este şi antrenor, supărat că fata pierduse un meci.

Potrivit prosport.ro, care citează presa internaţională, incidentul s-a desfăşurat pe 27 noiembrie, în cadrul turneului ITF - Marshall Open din Israel. Site-ul juniortennis.ru a scris că sportiva a avut de nevoie de intervenţia medicului, iar poliţia l-a arestat pe tatăl jucătoarei, arată sursa citată.

Contracandidata româncei, Daria Krujkova (Rusia), cea care a eliminat-o pe Surdeanu de la turneul Marshall Open de la Kiriat Şmona a confirmat incidentul. „După ce am câştigat meciul cu Ioana, ea a mai rămas pe teren cu tatăl şi antrenorul ei. Eu nu am văzut personal că a lovit-o, dar au existat martori care mi-au spus că a lovit-o de câteva ori. Ea a ţipat, iar antrenorul a fugit să aducă un prosop pentru că avea sângerări nazale. Trebuia să jucăm un meci şi la dublu, dar meciul a fost amânat. Arbitrul mi-a spus să poliţia l-a arestat pe tatăl fetei. Ioana şi unul dintre organizatori au mers la poliţie pentru a da declaraţii", a spus sportiva din Rusia pentru sursa citată.

Andrada Ioana Surdeanu a confirmat incidentul pe Facebook, însă a precizat că a fost lovită o singură dată şi nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Sportiva şi-a asumat vina pentru reacţia tatălui şi spune că "a meritat" să fie lovită pentru că s-a comportat "iresponsabil"!  

"BESTIE? Oameni buni vreau să vă spun că tatăl meu nu este o bestie! Şi dacă ar fi o bestie, v-aţi dori să aveţi toţi un „tată bestie" ca al meu! Dar şi aşa, tata nu este o bestie, este un om extraordinar, un antrenor exemplar şi un om sufletist! Nu am avut faţa plină de sânge, nu am avut nicio fractură nazală şi nu, nu a venit niciun medic la faţa locului! Recunosc că m-a lovit o dată. Şi ce? M-a lovit pentru că merităm. Vă spun eu: niciun părinte nu şi-ar dori să nu primească respect după atâtea sacrificii şi eforturi pentru copilul său. Asta am făcut eu, m-am comportat iresponsabil şi tatăl meu a avut un moment de rătăcire pe care orice părinte sunt sigură că l-a avut. M-am speriat, recunosc, dar ştiu că regretă ce a făcut şi mă iubeşte la fel de mult cât îl iubesc eu!", a scris tenismena.

Între timp, Lucian Gabriel Surdeanu rămâne după gratii. Acesta  a apărut marţi în faţa unui judecător din Israel şi a prmit un avocat din oficiu. "Deocamdata, domnul Surdeanu nu poate fi transferat în România, cel puţin nu până nu va fi o decizie a Curţii din Israel. (...) O cerere de strămutare poate fi făcută doar în cazul în care vorbim de o sancţiune cu închisoarea mai mare de şase luni", a afirmat, contactat de ProSport, consulul Adrian Adam.

Pe de altă parte, sportiva s-a întors acasă în România. "Tot ce îmi doresc acum este să vină acasă, pentru că aici îi este locul, lângă familia lui! Îl iubesc pe tata şi repet, îmi doresc cu toată inimă să vină acasă, să putem continuă această călătorie a tenisului împreună cu suportul întregii familii!", a încheiat Ioana.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON