URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Iulie 2010, 07:15

Sorin Ovidiu Vântu, turnător la Securitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu ar fi semnat un angajament de informator cu fosta Securitate în 1983, dosarul figurând ca închis în 1988, cu numele conspirativ "Nuş", după cum rezultă dintr-o serie de documente din ceea ce pare să fie dosarul personal, potrivit unei anchete realizate de HotNews şi Kamikaze.

O serie de documente din dosar arată că Sorin Ovidiu Vântu a fost racolat de Securitate la 28 de ani, în aprilie 1983, în timp ce executa, la penitenciarul Bacău, o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru delapidare. Direcţia a IV-a Contrainformaţii i-a deschis Dosarul Personal cu nr. 8046. Direcţia a IV-a se ocupa, între altele, cu recrutarea informatorilor din rândul puşcăriaşilor.

Potrivit raportului cu propunerea de recrutare, semnat de ofiţerul Constantin Stănescu, Vântu este ales dintre patru candidaţi. Ofiţerul îl califică drept "cel mai corespunzător", observă că "dispune de posibilităţi de informare în rândul deţinuţilor de pe punctul de lucru" şi notează că are "un dezvoltat spirit de sesizare şi discernământ". Într-un alt raport de verificare, este descris ca "un element disciplinat care regretă fapta comisă, dovedindu-se recuperabil pentru societate".

În angajamentul de colaborare olograf, nedatat, semnat Vântu, scrie: "Informaţiile le voi furniza sub formă de note scrise pe care le voi semna sub numele de Nuş în locul numelui meu real". În raportul referitor la modul cum a decurs recrutarea, datat 26.04.1983, semnat de acelaşi ofiţer Stănescu, se arată: "redactându-se angajamentul, prilej cu care i s-a fixat şi conspirativul de Nuş, s-a trecut la instruirea cu problemele pe care să le aibă în atenţie..."

Ofiţerul mai scrie că "în procesul recrutării, candidatul a furnizat o serie de date de interes operativ, care au fost consemnate în scris sub forma unei note informative". Este momentul în care deţinutul Vântu intră în reţea, având calitatea de informator, cu nume jucăuş: Nuş.

Citiţi mai multe detalii despre racolarea lui Vântu şi turnătoriile sale, aici: Trecutul ascuns al lui Sorin Ovidiu Vântu. Povestea informatorului Nuş

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON