URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2013, 16:34

Senatul anchetează cum şi-a luat Ioana Băsescu creditul de 4,6 milioane de lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatul a aprobat înfiinţarea unei subcomisii care să ancheteze modul în care Ioana Băsescu, fiica şefului statuluui, a primit de la CEC Bank creditul pentru care plăteşte lunar 30.206 lei. Decizia a fost luată cu 10 voturi "pentru", două abţineri şi un vot "împotrivă" în Biroul Permanent al Senatului.

În mod normal, la comisia de anchetă ar trebui să fie chemate persoanele implicate, să fie studiate documente.

Zilele trecute, parlamentarii au spus că nu vor să se substituie justiţiei, dar că vor să verifice ce se poate verifica legat de terenurile cumpărate de Ioana Băsescu. Totodată, ar putea cerceta şi modul în care a fost luat acest credit. În acest moment, nu se ştie foarte clar care sunt atribuţiile parlamentarilor.

Fiica preşedintelui Traian Băsescu, Ioana Băsescu a făcut publice, vineri, documentele aferente achiziţionării celor 290 de hectare de teren în comuna Nana. Ioana Băsescu a luat creditul cu o dobândă de 6,53%, asta în condiţiile în care CEC Bank are, în mod normal, o dobândă de 6,73% la creditele ipotecare în lei pentru terenuri.

Creditul luat de Ioana Băsescu va fi rambursat în 360 de rate lunare a câte 30.206 lei, până în 8 august 2043.

Suma totală pe care o va achita băncii este de 10.896.378,24 lei, reprezentând valoarea creditului 4.600.000 lei, totalul dobânzilor 5.863.686, 88 lei, comisionul de analiză de 500 de lei şi comisionul de administrare a creditului de 432.191, 36 lei

Traian Băsescu a afirmat, recent, că intenţionează să treacă pe numele său terenul cumpărat cu banii obţinuţi din creditul contractat de Ioana Băsescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Circ ca painea.......
Circ pentru prostime. Painea ne-au furat-o si acum ne dau numai circ.
Postat 18 Noiembrie 2013, 21:39 de s.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON