Şase români, inclusiv o fetiţă de un an şi şase luni, au murit, iar trei au fost răniţi, după ce microbuzul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, sâmbătă, în Italia.
Accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la periferia oraşului Roma. Microbuzul marca Mercedes, înmatriculat în România, a lovit din spate o autoutilitară Fiat Ducato. Cinci români din microbuz au murit pe loc, iar bebeluşul a decedat la spital.
Persoanele aflate în autoutilitară, o familie marocană, au suferi leziuni uşoare.
Potrivit autorităţilor, cei nouă români din microbuz sunt rezidenţi în Italia, în regiunea Salerno.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.