URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Februarie 2014, 17:35

Salariile din Autoritatea de Supraveghere Financiară, mai mari decât ale omologilor din SUA

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şefii autorităţii de supraveghere a pieţelor financiare din România şi-au votat salarii mai mari decât ale omologilor din SUA sau din Polonia. Spre exemplu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară încasează anual 226 de mii de dolari.

"Banii pe care aceste instituţii îi colectează, chiar dacă provin din mediul privat, sunt bani luaţi din fondurile investitorilor şi a societăţilor de asigurări, bani similari impozitelor, este justificată ideea de a avea anumite plafoane", a declarat Emilian Duca, consultat fiscal, pentru Digi 24.

"Cel mai mare salariu din ASF este al preşedintelui ASF de 14.000 de euro, lunar, celelalte salarii sunt calculate având în vedere standardele salariale din industria autorizată", a explicat Radu Soviani, reprezentant ASF.

Sumele par să fie nejustificate, dacă luăm în calcul faptul că piaţa financiară din România este de 1.500 de ori mai mică decât, de pildă, cea din Statele Unite. Ca să acopere lefurile ridicate, autoritatea de supraveghere fiscală din Bucureşti taxează excesiv instituţiile supravegheate. Comisioanele plătite apasă greu pe umerii firmelor care vor să se listeze la bursă. Este o problemă ridicată şi de însărcinatul cu afaceri al SUA în România, dar şi de analiştii fiscali.

"Există plângeri destul de frecvente din partea investitorilor că atunci când operează pe bursă comisioanele pe care trebuie să le achite sunt cele mai mari din zonă", a adăugat Emilian Duca.

"În etapa următoare vor fi consolidate, eventual mai puţine, se va discuta şi despre dimensiunea lor", a afirmat Radu Soviani, reprezentant ASF.

La presiunea FMI, numărul membrilor Autorităţii a fost redus de la 11 la 9 persoane. Aici şi-au găsit însă adăpost soţiile, soţii şi copiii mai multor politicieni. Pe listă figurează şi Laura Chiţoiu, soţia ministrului de Finanţe. Ea încasează lunar aproape 5.900 de euro.

Un aspect în privinţa căruia premierul Victor Ponta nu vrea să se pronunţe: "Nu cunosc soţiile miniştrilor, nu ştiu cu ce se ocupă şi nu are nicio legătură cu activitatea lui Chiţoiu de care sunt mulţumit".

În Statele Unite, bugetul Comisiei de Supraveghere a pieţelor financiare este aprobat de Congres. În România, conducerea ASF îşi aprobă singură bugetul, inclusiv sumele alocate pentru salarii. Până şi vecinii bulgari au plafonat salariul şefului instituţiei la 90 la sută din leafa preşedintelui Parlamentului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON