URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Aprilie 2015, 12:48

Calificare în Fed Cup: România, între primele opt echipe feminine de tenis din lume

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fără Simona Halep, echipa feminină de tenis a României a învins, cu scorul general de 3-2 echipa similară a Canadei în barajul de calificare în Grupa Mondială a Cupei Federaţiei (Fed Cup). În urma acestui rezultat, tenismenele au readus echipa României între primele opt ale lumii. România s-a calificat în Grupa Mondială a Fed Cup pentru prima dată din 1992.

Cuplul Gabriela Dabrowski /Sharon Fichman a învins, cu scorul de 6-1, 4-6, 10-5, perechea Andreea Mitu/Raluca Olaru, stabilind scorul final al întâlnirii Canada - România la 2-3.

Partida de dublu, care a durat o oră şi 29 de minute, nu mai putea schimba echipa calificată în elita Fed Cup, pentu că, anterior, Alexandra Dulgheru, locul 69 WTA, o învinsese pe Francoise Abanda, 260 WTA, oferind României punctul victoriei în întâlnirea cu Canada, scor 3-1. 

După primele două meciuri din Fed Cup, scorul era egal, 1-1. Accidentată, Irina Begu a fost înlocuită în ultimul moment de Andreea Mitu pentru cel mai greu meci al zilei. Românca de 24 de ani, ocupantă a locului 104 în ierarhia mondială, a jucat împotriva vedetei echipei gazdă, Eugenie Buchard, jucătoarea de pe locul 7 mondial. Cele aproape 100 de poziţii diferenţă au părut să fie decisive în primul set, câştigat de Eugenie Buchard cu 6 la 4. Andreea Mitu a învins apoi în setul al doilea cu 6 la 4, pentru ca, în decisiv, să joace un tenis de cea mai înaltă clasă şi să se impună cu un categoric 6 la 1. Andreea Mitu a izbucnit în lacrimi la finalul partidei în care a dus România în avantaj, scrie digi24.ro.

La 2-1 pentru echipa noastră, pe teren a intrat Alexandra Dulgheru. Ea a întâlnit-o pe Francoise Abanda, o sportivă de doar 18 ani, aflată pe poziţia 260 în clasamentul mondial, dar care venea cu un moral bun după prima zi, în care a învins-o pe Irina Begu.

Sportiva din Canada a câştigat primul set cu 6 - 3. Alexandra Dulgheru a revenit însă în setul al doilea, pe care şi l-a adjudecat cu 7 la 5. În cele din urmă, Alexandra Dulgheru s-a impus cu 6-2 în decisiv şi a obţinut a treia victorie a României, cea care asigură echipei noastre calificarea, după 23 de ani, în Grupa Mondială a Fed Cup.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON