URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2011, 19:14

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Codul Muncii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 cunoscută sub numele de Codul Muncii.

Preşedintele nu a ţinut seamă de opoziţia sindicatolor şi nici de sesizarea făcută pe 17 martie de către Uniunea Social Liberală la Curtea Constituţională care reclamă faptul că executivul face abuz de procedura angajării răspunderii. Noul cod va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Codul Muncii a fost declarat constituţional de către Curtea Constituţională Română pe 24 aprilie. Legea a fost adoptată prina asumarea răspunderii de către Guvern pe 8 martie.

Conform noului Cod, creşte atât perioada obligatorie de preaviz, cu 5 zile adică la 15 zile pentru cei din conducere, dar şi cea de probă, cu 15 zile, adică 30 de zile. În plus, şi durata timpului de lucru va putea fi mai mare, prin raportarea orelor săptămânale de lucru la o perioadă mai lungă.

Angajatorul va putea ţine în probă succesiv, pe acelaşi post, oricâte persoane doreşte, iar angajaţii putea fi concediaţi dar şi evaluaţi, pe baza unor criterii şi obiective de performanţă individuală. Totuşi, contractul lor nu va mai putea fi suspendat ca o formă de sancţiune disciplinară. De asemenea, concediul de odihnă fracţionat a fost redus de la 15 la cel puţin 10 zile.

Ca urmare a crizei economii noul Cod a permite patronului, în cazul reducerii temporare a activităţii din raţiuni economice, să scurteze săptămâna de lucru de la cinci la patru zile, dar să-şi dispună până la 15 zile de concediu fără plată pe an, cu informarea sindicatului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON