URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Ianuarie 2015, 12:24

Percheziţii DNA la IPJ Timiş. Vizaţi sunt prefectul judeţului Timiş, primarul din Recaş şi şefii Poliţiei Judeţene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că au loc percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, cinci dintre acestea fiind la instituţii publice, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane, într-un dosar care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2013 - 2014.

Potrivit Mediafax, în dosar se fac cercetări pentru fapte de trafic de influenţă, abuz în serviciu şi şantaj, iar printre cei vizaţi sunt şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Timiş, comisar-şef Sorin Muntean, adjunctul acestuia, comisar-şef Florin Bolbos, şeful Serviciului Circulaţie Rutieră Timiş, Marcel Crăciunescu, doi ofiţeri de Rutieră, precum şi primarul oraşului Recaş, Teodor Pavel (PSD).

De asemenea, în anchetă ar fi vizaţi prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu, şi omul de afaceri Gelu Milutinovici, soţul directoarei DGASPC Timiş, Valentina Emilia Milutinovici, care este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Timiş.

Contactat de corespondentul Mediafax, prefectul Eugen Dogariu a spus că este la Prefectură şi că nu ştie nimic despre ancheta DNA, aflând din presă că se fac mai multe percheziţii la instituţii publice din Timişoara.

Surse judiciare au declarat, pentru corespondentul Mediafax, că cele cinci instituţii unde au loc percheziţii sunt IPJ Timiş, Serviciul Circulaţie Rutieră, care se află în aceeaşi clădire cu IPJ, Poliţia oraşului Recaş, Primăria Recaş şi Poliţia Locală din cadrul Primăriei Recaş, precum şi Secţia de Poliţie Autostrăzi - Biroul de Poliţie Autostrada A1 Deva - Nădlac.

Percheziţii au loc şi la locuinţa lui Marcel Crăciunescu, din satul Ghiroda, precum şi la locuinţa părinţilor acestuia, din Timişoara.

Comisarul şef Sorin Muntean conduce Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş din octombrie 2012, fiind numit interimar printr-un ordin al ministrului Mircea Duşă. În luna martie 2013, el a fost numit pe acest post în urma unui concurs. Comisarul şef Sorin Muntean are 45 de ani şi este născut în localitatea Chişineu Criş, judeţul Arad. Lucrează de peste 20 de ani în Poliţie şi este ofiţer specialist I.

Comisarul şef Florin Bolbos este adjunctul şefului IPJ Timiş din anul 2010, funcţia fiind obţinută în urma unui concurs. El are 41 de ani şi este din localitatea Pişchia din judeţul Timiş. Anterior, a condus serviciul Poliţiei Rutiere Timiş, iar în Poliţie lucrează din 1995.

Marcel Crăciunescu se află la conducerea Serviciului Circulaţiei Rutiere Timiş din anul 2012, iar soţia acestuia, Gabriela Crăciunescu, este consilier judeţean PSD.

Eugen Dogariu, în vârstă de 38 de ani, este prefect al judeţului Timiş din mai 2012, după ce în perioada august 2010 - mai 2012 a fost şeful Biroului audit şi control intern la SC Drumuri Municipale SA. El a lucrat pentru câteva luni şi la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, iar în perioada martie 2009 - februarie 2010 a fost subprefect.

Primarul din Recaş, Pavel Teodor, se află la primul mandat, fiind ales din partea PNL. În septembrie 2014, el a trecut de la PNL la PSD, în baza OUG care a permis migraţia aleşilor locali fără a-şi pierde mandatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON